Of, spitalul ăsta care nu se mai termină. Ştiu că mai devreme sau mai târziu, lucrurile vor fi tranşate cumva. Problema e că, până atunci, nervii ne vor fi zdreliţi, zilnic, la fel ca şi maşinile noastre care trec prin zonă.

Mai exact, după ce ne-am rupt maşinile în curtea-şantier (pentru că, ani de zile, nu s-a gândit nimeni să niveleze şi să arunce nişte balast pe acolo), belele încă mai sunt, de data asta, la bariera care opreşte maşinile să intre în zona Dermato – Contagioase – Pediatrie – Maternitate etc.

Pot afirma că e prost concepută, pentru că, de fiecare dată când cineva vrea să iasă din curte, trebuie să aştepte să treacă mai întâi maşina care „intră”. Şi asta pentru că spaţiile (sensurile) sunt mult prea înguste ca să permită unor maşini să treacă simultan de barieră.

Dovadă sunt urmele lăsate pe borduri de şoferii mai puţin experimentaţi sau pur şi simplu neatenţi. Mă gândesc că, odată ce vor finaliza proiectul spitalului municipal, vor rezolva şi acest neajuns. Sper.

Claudiu R.