Un nou fenomen infracțional a luat amploare în Bacău! Hoții nu duc lipsă de inspirație când vine vorba să fure câte ceva care să le asigure mai apoi un venit sigur. De câteva săptămâni, am tot auzit de la prietenii mei că hoții s-au pus pe dezmembrat biciclete. Și nu oricum! Băieții „operează” direct la sursă, adică în scara blocului.

Am auzit inițial că unui tip i-a dispărut o roată, altul s-a trezit fără frâne și foarte mulți s-au trezit fără șa la bicicletă. Nu mi-a venit să cred că se întâmplă astfel de lucruri până nu am văzut cu ochii mei, în scara blocului, două biciclete fără șa. Asistând la o discuție între vecini, am realizat atunci că fuseseră victimele hoților. Văzând ce li s-a întâmplat celor doi, alți vecini și-au băgat bicicletele în casă sau pe balcon. Așa că, în astfel de cazuri, antifurtul folosit ca element de siguranță pentru bicicletă nu te ferește de alte neplăceri.

Norocul meu este că nu am apucat să-mi cumpăr antifurt pentru bicicletă și-mi parchez bicla în holul casei. Totuși stau și mă întreb de multe ori unde îi poate duce gândul și fapta pe unii!?! Am citit recent în paginile acestui ziar despre un tip care și-a găsit bicicleta furată în târg. Era scoasă la vânzare! Proprietarul de drept a apelat la ajutorul agenților de poliție și a reușit să o recupereze. Dar în situația dată, cum îți recunoști șeaua de la bicicletă, că n-om sta toți să ni le inscriptionăm ca pe oglinzile retrovizoare de la autoturisme. Că și bieții șoferi și-au personalizat oglinzile tot din cauza hoților!

Albert Burlacu