Până nu se vor despărți activitățile de proiectare (studii de oportunitate, topo și de teren, tehnice și economice, detalii de execuție) de cele de construcții, lucrurile nu vor sta bine în investițiile în infrastructura mare (valabil și pentru celelalte domenii care presupun și construcții în realizarea investițiilor). De ce? Câteva argumente:

– unitățile de construcții nu au dezvoltată o activitate de proiectare complexă și continuă. Asta presupune ca ele vor subcontracta această parte, sau se va asocia pentru obținerea competențelor solicitate. Cu cine? Cu un SRL format dintr-un fost proiectant (la IPTANA de ex.aici) care-și angajează câțiva sezonieri pe proiecte. Competențele și răspunderea sunt discutabile;

– Proiectele astfel făcute nu vor reprezenta neapărat cele mai bune și mai noi soluții, cu ele vor fi pliate pe exigențele (posibilitățile și limitările tehnice, tehnologice, dotările și competența )constructorului și nu pe ale beneficiarului. (Să nu îndrăznească cineva să amintească de CTA, CTE sau alte asemenea comisii de avizare a proiectelor, că vă povestesc eu cât de corect și “cinstit” și cât se mizează pe echilibrul calitate/nevoi și câtă grija față de rezultat au membrii “totdeauna” competenți ai acestor avizatori!);

– Dacă un proiect ar fi scos din “concubinajul” cu executantul, atunci partea de proiectare, exproprierile (eliberarea amplasamentelor construcției), nu s-ar mai pierde odată cu falimentul sau reaua-credință a unui constructor ( cazul turcilor!), iar construcția ar putea fi continuată de unde a rămas, procedura de achiziție însemnând licitație pe “rest de executat”- mult mai rapidă și mai ușoară;

– Calitatea lucrărilor ar fi net superioară, pentru că ar fi mult mai precise cerințele proiectantului materializate prin caietele de sarcini;

– Nu s-ar mai volatiliza răspunderile părților care ar fi concrete înainte de începerea lucrărilor și nu ar mai zbura de colo-colo (proiectant-executant-beneficiar care se învinuiesc reciproc de nerealizări), cu tot ce înseamna timp și bani pierduți și calitate îndoielnică a rezultatului;

Se poate dezvolta subiectul, dar și asa v-am plictisit.

Totuși, hai să vedem și câteva “neajunsuri” ale concretizării cerințelor și exigențelor, ca sa înțelegem de ce se insistă pe varianta de asociere a proiectării și execuției de lucrări:

– Responsabilitatea beneficiarului este mult diminuată;

– Constructorii selectați nu trebuie să fie înalt calificați cum ar cere un proiect complex și contemporan, ei având posibilitatea să-și aleagă soluțiile după posibilități subiective (proprii) și nu după exigențe “la zi”.

– Se promovează “idei trăsnite” de investiții, nepregătite, fără studii, multe din ele în scop electoral;

– Posibilitățile de control a utilizării banului public sunt mult îngreunate și diminuate;

– “Gologăneala” ajunge să-i fie facilitată și celui mai mărunt funcționaraș implicat în proiect;

– Poți să te angajezi (la beneficiar) pe un proiect și să te pensionezi de pe același (parcă vorbiți de peste 10 ani pe această centură! Dacă mai adaugăm și cât mai durează, nu credeți că am dreptate ?)

La noi și importante succese! Mai vorbim peste 10 ani!

Iulian Stan