Gesturi incalificabile

Cei mai mulți dintre băcăuani se mândresc cu orașul natal, chiar dacă nu li s-a acordat (încă) titlul de „cetățeni de onare”. De fapt, merită această distincție prin tot ceea ce fac zi de zi: muncesc, iubesc, trăiesc, speră. Cu pasiune, cu mândria de a viețui pe aceste meleaguri binecuvântate! Uneori însă, se confruntă și cu situații, cu gesturi necontrolate, incalificabile ale unora pe care nu-i putem considera concitadini. Și nici nu trebuie! Ne vin în minte trei asemenea „mostre” ale unui comportament pur și simplu antibăcăuan: în vara trecută, la ieșirea din parcul ce poartă numele celui mai bun primar din istoria orașului nostru, am privit cu mare tristețe și indignare bustul vandalizat al lui Mircea Cancicov. Către toamnă, am trăit din nou momente de revoltare provocate de „talentul de fotograf” al unui (probabil analfabet funcțional) tânăr „italienizat” care își „imortaliza” companionul, acesta fiind urcat cu „gânditoarea lui parte dorsală” pe capul statuii maiorului Constantin Ene din Parcul Trandafirilor. Și lista ar putea continua. Poate că și dumneavoastră, iubiți băcăuani, ați suferit (în tăcere deocamdată) fiind martori la asemenea gesturi intolerabile. Și, totuși, ce-i de făcut?

Mulți dintre noi ar opta pentru soluții coercitive: amenzi usturătoare pentru vinovații mai bine reperati și de către organele specializate spre a asigura ordinea publică, obligarea delicvenților la muncă în folosul comunității etc.
Este însă mult mai important să le cultivăm celor din generațiile viitorului dragostea și respectul pentru marile valori ale acestor locuri.

Să afle (și) de la noi ce eforturi financiare proprii a făcut Mircea Cancicov pentru ca orașul de astăzi să aibă, lângă inima sa, un parc minunat, clădiri monumentale ale actualului spital județean sau ale școlii de pe fostul Câmp al Poștei!

Să afle că maiorul C. Ene este primul dintre eroii Războiului de Independență din 1877-1878, să-i descopere mormântul în Cimitirul Central și să-i aprindă acolo o lumânare, semn de pios omagiu.

Să afle că nu multe orașe din țara noastră se pot lăuda cu un teatru care a împlinit, în 2018, 70 de ani de existență, pe scena căruia s-au bucurat de mare succes numeroase spectacole.

Să învețe că a fi băcăuan adevărat nu-i la îndemâna oricui. Dar merită cu prisosință orice efort!
Constantin Juncu