La pas prin orașul meu

Ziua superbă de ieri m-a îndemnat la o plimbare prin razele blânde ale soarelui de toamnă. Primul vizat a fost Parcul Cancicov care are o culoare deosebită în această perioadă a anului. Aleile pline de frunze arămii, liniștea din soarele cald al toamnei, toate îți dau o senzație de pace și de bine. Am ajuns apoi pe lângă „colorata” clădire a Teatrului de Vară, dar mi-am îndreptat pașii spre centru pe str. V. Alecsandri.

În imediata vecinătate a Colegiului „A. Saligny”, un grup de elevi de liceu aruncau cu tact niște zaruri pe treptele din gresie ale unui magazin din zonă. Unii strigau a bucurie, alții înjurau de mama focului. Jucau barbut cu banii în mână, în încercarea de a-și câștiga probabil masa ce constă într-un sendviș de la alimentara de după colț. Ceva mai încolo, un tânăr scuipa zgomotos pe caldarâm, pe dalele administrației Stavarache.

Dar nu cred că are nicio conotație politică ci are legătură sigură cu proasta educație. Atmosfera străzilor este încântătoare toamna și pe nesimțite am ajuns în Parcul Trandafirilor. Chiar dacă am trecut de mijlocul lui octombrie, pe terase sunt oameni care savurează cafea într-o muzică în surdină ce se potrivește perfect în acest tablou. Parcă profitând de temperaturile ridicate pentru această perioadă, tinerele domnișoare se plimbă tacticos îmbrăcate în ținute care te duc cu gândul la piscine. Popă să fii și n-ai cum să nu te uiți după ele.

Și uite așa am ajuns în față la Decebal, unde dalele de granit de pe treptele ce te duc spre trecerea de pietoni sunt desprinse. Probabil au sărit după ce tinerii care-și fac veacul prin zonă s-au dat cu placa. Straturile cu flori de pe lângă statuia lui Bacovia musteau de apă, semn că sunt proaspăt udate, iar în mijloc la Pătrățel era o mare grămadă de pâine pe care se băteau sute de porumbei. Soclul statuii lui Kogălniceanu, surprinzător, zace și acum gol, fără bust.

Am spus surprinzător pentru că mă mir că mai există soclul, cum de n-a fost furat. Dar nu vreau să dau idei. Și cu toate astea îmi place orașul meu. Ba chiar îl iubesc, pentru că aici îmi sunt rădăcinile, aici îmi sunt prietenii și familia și de Bacău mă leagă toate amintirile frumoase din viața mea. A! Trebuia o poză de la ce v-am povestit mai sus? Nu cred! Trebuie doar să-ți imaginezi.

Nelu Elisei