Nu mă interesează centrul Bacăului, nu mă interesează arterele principale sau secundare ale oraşului, nici cum arată stadionul sau casa Alecsandri. Nu vreau să ştiu nimic de centura oraşului, de industria care aproape că nu mai este, de pensionarii care abia o duc de la o zi la alta ori de toată lumea care acum vrea să fie bugetar.

Vreau ca în cartierul meu să fie ca în grădinile faimoase ale Franţei. E o figură de stil. Însă, îmi doresc, măcar o dată pe lună, să văd un ales sau un angajat de la primărie, c-o fi primar sau vice, consilier local, director sau şef de ceva, purtător de cuvânt sau cine o mai lucra pe-acolo cu salarii mai mult decât decente (plătite de noi, toţi), vreau să vină să mai stea de vorbă cu noi. Programat, anunţat, pe cartiere.

Numai aşa vor afla cum stă treaba cu adevărat prin oraşul nostru prăfuit, şi nu stând numai în birouri, la răcoarea aparatelor de aer condiţionat. Nu mai aşteptaţi să vă sune disperaţi oamenii, ajungeţi singuri la ei, nu doar în campania electorală. Ne sufocăm în oraşul ăsta de atâta nepăsare. Ştiu, trece luna, iau salariul. Nu e chiar aşa! Vin doar cu un singur exemplu, restul o să-l aflaţi dacă faceţi o vizită, nu doar la noi, ci peste tot.

O să vedeţi cum arată bucata mea de stradă (Alecu Russo, în spatele Profi), unde am copilărit şi unde mai stă doar mama. Şi o să vă lămuriţi. Sunt peste 15 gropi în… 15 metri de stradă. Cred că merită măcar o lopată de bitum, dacă de refăcut întreaga porţiune nu sunt bani (răspunsul clasic primit de toţi „mărginaşii”).

Adela Roman