Oare de ce mai sunt bune asociațiile?

Tot plătim la asociația de proprietari taxe și taxe. Ba pentru cenzor, ba pentru femeia de serviciu, ba pentru lumină pe casa scării, ba pentru nu știu ce. Mulți dintre noi, localtarii ( stau undeva în zona de nord a orașului), avem branșamente separate la apă, avem centrale de apartament, deci nu mai beneficiem de apă caldă de la CET, avem o scară de bloc impecabilă, curată, văruită, pentru că tot noi ne-am îngrijit să fie așa, de aceea mă întreb de ce mai avem nevoie de asociația de proprietari? Mai nou, ne obligă să plătim o altă taxă, un fel de fond de rulment sau de reparații, pentru nu știu ce, că nu ni s-a zis. Cică să fie puși acolo deoparte, pentru orice eventualitate. De ce? Și mai e și 5 lei/ lună, de apartament, dar am auzit că vor să o facă de 10 lei.

Întreb din nou, de ce? Apoi, dacă noi ne plătim apa la RAGC, gazele și lumina la E.on, la ce ne mai trebuie asociație de locatari sau de proprietari, cum s-or mai numi ele? Ce mai fac acei oameni acolo, plătiți cu banii noștri? Și apropo… cu bani mulți pentru că am aflat că iau vreo 25 de milioane vechi pe lună fiecare. Pentru ce? Eu aș zice ca în aceste asociații să se mai instituie și niște controale de către Primăria Bacău, pentru că treaba acolo nu este chiar așa de roz cum pare și nici transparentă. Și o altă întrebare, la care mi s-a răspuns sec: nu se poate.

Dacă eu vreau să plec din asociație, ce se întâmplă? Uite așa, vreau să plec pentru că eu nu am nevoie de serviciile unui om de la asociația de locatari. Iar despre lumina pe casa scării… singura care nu poate fi altfel plătită, cred că se poate face ceva și să fie trecută pe factura unuia dintre noi, locatarii, că ne înțelegem și o achităm. Și așa cred că sunt câțiva lei, nu foarte mult. Așadar, eu spun un „nu” categoric acestor asociații.
Vă mulțumesc.

Valentina Vicol