Orar de rugăciune şi meditaţie!

O să spună cineva că am ceva cu Biserica. Nu cu această instituţie respectabilă şi iubită de români vreau să vă scriu, ci despre faptul că toate bisericile ortodoxe din Bacău au program de aprozar, 8-14 duminica şi în zilele cu sărbători religioase, două ore dimineaţa, în restul zilelor.

Sigur, mi se poate reproşa că nu am altă treabă, cu Dumnezeu pot sta de vorbă şi acasă, în faţa unei icoane, în clipe anume dedicate meditaţiei, însă, în opinia mea, biserica, întreaga atmosferă, cu semnificaţia şi iconografia specifică rânduielilor cultului creştin, la care se adaugă sau în primul rând este vorba de Casa Domnului, unde suntem chemaţi (nu numai duminica) să ne rugăm.

Iar Rugăciunea nu are orar. Ar fi o primă remarcă. A doua, să nu uităm, multe lăcaşuri de cult sunt declarate monumente istorice, sunt înscrise în patrimoniul naţional cultural, accesibile tuturor cetăţenilor dintr-o localitate.

Concret: am avut musafiri nişte prieteni din Austria. Mi-am pus aceeaşi întrebare ca fiecare dintre dumneavoastră: unde îi duc, ce le arat în Bacău. Biserica Sf. Nicolae (inclusiv incinta), reprezentativă pentru istoria acestor locuri, noua Catedrală – închise. Era joi după amiază. Biserica Precista, la fel. Nu mi se pare normal. Le-am arătat zidurile, am citit ce scria deasupra uşii de la intrare. Atât.

În toate oraşele mari, am văzut la Tg. Mureş, la Cluj, Timişoara, catedralele, marile biserici sunt deschise toată ziua, câte un slujitor al Domnului este permanent la dispoziţia enoriaşilor, turiştilor, cu o vorbă bună, cu un sfat, cu informaţii. Să nu mai spun de bisericile romano-catolice, care sunt deschise toată ziua. Dacă la ortodocşi nu se poate, măcar să fie afişat un orar de vizitare(!).

Ca la magazine.

Dragoş Nemţeanu