Solutii pentru Spital

Am scris un e-mail catre Spitalul Judetean Bacau cu câteva recomandari pentru imbunatatirea conditiilor pacientilor in urma propriei experiente cu mama mea in acest spital. Daca dumneavoastra considerati realiste si utile aceste propuneri, va rog sa le publicati si, eventual, sa incercam sa producem aceste schimbari.

La „Interne”, mama mea statea la un salon aflat in capatul celalalt al coridorului fata de grupul sanitar. Ea avea un cancer la picior si abia putea merge. Având in vedere ca majoritatea celor internati au dureri sau dificultati in deplasare, cred ca ar trebui pâna se termina noul spital sa se puna la dispozitia pacientilor cadre metalice de deplasare.

Sunt modele care au si un scaunel incorporat astfel incât bolnavul care se deplaseaza spre grupul sanitar sa se poata si odihni pe parcurs. Sunt intr-adevar scaune cu rotile, dar acestea trebuie manevrate de catre infirmiere, iar numarul acestora este foarte mic pe sectie. Daca au nevoie 3 persoane de a merge la baie, una trebuie sa astepte.

Plus ca este si o problema de ordin psihic faptul ca pacientul depinde de o infirmiera pentru a ajunge la baie. In noul spital, ar trebui ca fiecare salon sa aiba propriul grup sanitar. De asemenea, spatiul in care se afla WC-ul trebuie sa fie mai larg, pentru ca este necesar câteodata sa incapa 2 persoane, iar in ambele parti ale WC-ului trebuie sa fie niste bare metalice de sustinere. Un alt aspect de imbunatatit ar fi spatiul din jurul spitalului.

Am vazut in spitalele europene ca se pune accent pe spatiul verde, de recreere, se concep gradini frumos amenajate, se pun casute de lemn in copacii din jur, pentru a atrage pasari mici. Este placut chiar si pentru cei imobilizati la pat sa deschida geamul dimineata sa auda ciripitul pasarilor. Mi-a placut crezul noului director de la National Health Service, Simon Stevens: „walk in the shoes of the people we serve. Think like a patient, act like a taxpayer” si-mi doresc ca si la noi cei ce administreaza sistemul de sanatate sa fie mai apropiati de pacienti.

Va multumesc.

Scrisoare de Pasti

Sunt unul din cei 400 de angajati ai SC AMURCO SRL Bacau.patronat de cel mai bogat om din Romania.

Vreau sa va anunt ca muncitorii din AMURCO nu si-au primit salariile din luna februarie.

Pastele poate fi fericit pentru el si trupa lui, pentru noi este ingrozitor cand nu ai cum sa fii in rand cu lumea din cauza ca un super….. face ce vrea el in Romania.

Dreptul unui om corect, care merge si munceste nu mai este respectat. Sindicatul nu mai face nimic pentru muncitori, sunt numai cu numele.

Apelez la ajutorul dvs. cu speranta ca vom fii auziti.

Cu stima,

Emanuel Benchea

Scrisoare pentru România

Sunt româncă. Asta nu mă face automat nici coruptă, nici pesimistă, nici prăpăstioasă sau nemulţumită şi, sub nicio formă, ruşinată. Dimpotrivă, sunt mândră că m-am născut aici, că fac parte dintr-o comunitate uriaşă de oameni cărora nu le este teamă să intre în vorbă în tren sau autobuz, chiar şi doar ca să profite de ocazia de a se plânge de guvernare; oameni care se ajută între ei, care îmbrăţişează străinii, cărora le pasă dacă îi deranjează pe ceilalţi (bineînţeles, fiecare dintre aceste lucruri, cu excepţiile sale).

Draga mea România, îţi mulţumesc.

Îţi mulţumesc că m-ai primit. Îţi mulţumesc că m-ai obligat să merg la şcoală; că mi-ai oferit manuale, fie şi ele rupte sau scrise deja; că mi-ai dat, când eram micuţă, un corn şi un iaurt în fiecare zi de şcoală. Îţi mulţumesc că mi-ai dat voie să aplic pentru liceul în care am vrut să merg, că nu mi-ai impus tu unul; că îmi dai dreptul să mă informez despre orice şi îmi pui la dispoziţie biblioteci şi wi-fi rapid în multe locuri publice.

Îţi multumesc pentru aerul proaspăt, pentru parcurile în care încă mai sunt copaci, pentru păduri şi izvoare; pentru credinţa în Moş Crăciun şi Moş Nicolae – fie şi doar pentru câţiva ani – şi pentru că, datorită tradiţiilor tale, am ocazia să ofer cadouri sau măcar un zâmbet şi un „la mulţi ani/sărbători fericite” fiecăruia din jur de minim 5 ori pe an. Îţi mulţumesc că mi-ai dat libertatea să îmi aleg religia şi să votez; şi, deşi unii îmi spun că votul meu nu face vreo diferenţă, că oricum „acolo sus se fac jocurile”, eu continui să mă bucur de acest drept şi, de asemenea, să incerc eu însămi sa ajung „acolo sus”, să mă asigur ca votul fiecăruia va conta.

Dar până atunci, vreau să-ţi mulţumesc că îmi dai voie să lupt pentru dorinţele mele, chiar dacă asta înseamnă să te părăsesc o perioadă mai lungă de timp. Îţi mulţumesc pentru graniţele deschise, pentru aeroporturi şi trenuri. Îţi mulţumesc că insişti să învăţ mai multe limbi străine, chiar cu riscul să mă pierzi într-o zi. Îţi mulţumesc pentru taxiurile ieftine şi poveştile de viaţă ale taximetriștilor. Îţi mulţumesc pentru că mă încurajezi să fac voluntariat, că nu mă opreşti; pentru toate modelele de viaţă pe care mi le-ai dat printre compatrioţii mei; pentru mâncarea tradiţională şi pentru ouăle şi laptele de casă şi reţeta de dulceaţă a bunicilor, care dau dimineţilor un gust de neuitat.

Ştiu că mulţi te acuză că nu le oferi nimic, susţin chiar că le era mai bine acum 30 de ani, dar eu îţi spun să nu te întristezi. Ei nu înţeleg că tu le oferi cel mai de preţ dar: acela de a alege, de a lua decizii ei înşişi pentru ei. Libertatea e frumoasă, dar şi tristă, îmi spuneau colegii la filosofie. Când putem alege singuri, nu mai avem pe cine da vina pentru eşecurile noastre.

Nu te descuraja. Ştiu că nu e totul bine, nici nu poate fi, tocmai pentru că ne dai voie sa facem atâtea lucruri pe care alţii nu au voie sa le facă, mai ales cei din ţări mai dezvoltate decât tine. Ei nu pot ieşi pe stradă cu o chitară în miezul nopţii, nu pot face un grătar la iarbă verde, nu pot fuma în spaţii închise (asta, totuşi, mi-ar plăcea mult dacă ai putea schimba). Alţii au rămas doar cu legume modificate genetic. Însă tu, tu rezişti.

Mai presus de toate, nu există popor cu suflet ca al tău. Când ai tăi se întâlnesc peste hotare, sunt ca fraţii. Oriunde ar fi, în ţară sau în străinătate, nu-i întrece nimeni la dans şi voie bună. Nici la frumuseţe. Nici la isteţime.

Draga mea, ştiu că azi nu e 1 Decembrie. Nici nu e nevoie să fie ca să îţi repet asta: îţi mulţumesc. Promit să te fac mândră. Să fii sigură că, în cazul extrem în care vei dispărea vreodată, spiritul tău va rămâne în noi toţi, iar după puţin timp, ne vom regăsi şi reuni. Pentru că un astfel de suflu pur nu moare niciodată, iar cei ce-l au în interiorul lor nu pot sta separaţi multă vreme.
Te iubesc.

S.B.

Suferinta muta

Este saptamana patimilor Hristos. Saptamana in care o mama si-a plans copilul intr-un hohot de prohod. In fiecare zi o mama isi plange fiul.

Este mama lui Andrei, elevul disparut de 16 zile despre care nimeni, nici oficialitatile implicate, nici rudele, nici colegii, nici oamenii simpli de pe strada si nici preotii nu pot spune nimic, unde este si ce s-a intamplat cu el.

Un semn, atat si ar putea merge mai departe. Casuta vocala repeta: ” Ati accesat casuta vocala ….” . Autoritatile implicate repeta : „Lucram la caz, aveti rabdare” Preotii repeta: „Noi ne rugam, aveti credinta” .

Totul se repeta. Din pacate si zilele se repeta. Credinta si rabdare sora mea mai inca are. Pentru ce este mama si spera ca va veni momentul in care cercul asta zilnic se va rupe. Sufera intr-o tacere si cu o demnitate care-ti sfasie inima.

Eu am acasa, acum, 2 ochi mari, negri care sunt extrem de tristi. Sunt ochii fratelui lui Andrei, Atat de tristi incat ii este teama sa si vorbeasca despre subiectul acesta.

Ii este teama ca noi, adultii nu ii vom da ceea ce el isi doreste: pe fratele lui. Ma voi duce acasa, si-i voi spune ca Andrei este bine, ca noi si cei de la politie facem tot ce se poate sa il aducem acasa. Este saptamana mare. Sper sa nu fie o minciuna. E pacat.

Tamas Monica

Când treaba nu merge ca pe roate

Tare as vrea sa stiu ce facem cu inghesuitul oamenilor in microbuzele care merg prin comune. Observ ca Politia sau cine o fi responsabil cu asta se face ca nu vede, probabil asteaptând ca o tragedie sa aiba loc pe soselele noastre tocmai din cauza asta.

Probabil ca abia atunci se va deranja cineva sa aplice legea si sa ii oblige, prin amenzi consistente, pe patronasii astia de carton ai firmulitelor de transport. Poate doar asa nu vor mai accepta persoane in picioare in timpul curselor.

I-as mai ruga si pe responsabilii din domeniu sa urmareasca, de exemplu, sosirea microbuzelor in autogara. Or sa vada ca sunt mai multi oameni in picioare decât pe scaune!!! POLITIA SA ISI FACA TREABA! NU AR STRICA SA VERIFICE SI CAM CÂTE BILETE SUNT DATE INTR-O CURSA.

De exemplu, stiu ca o firma din Târgoviste circula in judetul Bacau cu niste rable de masini, iar daca li se ridica documentele, cu niste telefoane date cui trebuie rezolva imediat problemele.

Vreti sa stiti de ce? Sau poate cei de la Consiliu Judetean care acum observ ca, de fapt, isi fac un soi de campanie electorala. Chiar as vrea sa vad cum rezolva ei problemele cu aceasta firma, care prezinta acte false la licitatii si ocupa trasee in judetul Bacau.

Ion D. Farcas