Asfaltam, gaurim si iar asfaltam

poza

Ca si când circulatia nu ar fi destul de grea, mai ales de când a inceput scoala, pe Bulevardul Unirii, in zona OZN-ului din intersectia de la Colegiul Economic, se sparge asfaltul.

Cam de doua saptamâni prima banda cum mergi spre autogara a fost facuta varza pentru ridicarea la nivel a gurilor de gaz metan.

Nici nu a fost finalizata lucrarea, ca s-a inceput sa se dea gauri si la banda a doua de pe sensul de mers spre oras.

Practic, din patru benzi de circulatie doar doua pot fi folosite din cauza acestor lucrari. Poate acestea nu pot fi facute noaptea, insa cred ca pot fi facute in asa fel incât sa nu se suprapuna.

Intersectia de la Economic si-asa este supraaglomerata si mai mult incurca decât fluidizeaza circulatia. De aceea nu cred ca este nevoie sa se mai incurce zona si mai mult.

Poate e bine ca sa se astepte sa se termine lucrul pe o banda si abia apoi sa se inceapa si pe alta; stiu ca din punctul de vedere al constructorului este mai simplu sa vina o singura data cu asfaltul, dar, poate, mai importanta decât eficienta economica ar trebui sa fie si fluidizarea traficului.

Piata Centrala a Bacaului

Sunt un cetatean ce locuieste de 30 de ani in incinta unui bloc de la Piata Centrala Bacau. Din pacate voi fi nevoit a nu imi da numele deoarece doresc sa semnalez despre situatia din piata cat si despre cetatenii de etnie rroma ce fac legile nescrise in Piata Centrala.

Este adevarat, presa bacauana cat si ziarul Desteptarea a semnalat de multe ori scandalurile ivite intre adevaratii producatori si „producatorii” rromi, despre faimoasele interventii ale Jandarmilor, ce din momentul in care isi incheie misiunile totul revine la normal (adica nimic nu se schimba in bine)… despre vanzarile nestingherite de tigari netimbrate, telefoane furate, despre Autoritatile Locale care atunci cand isi aduc aminte, mai dau si ei un raid in piata pentru a da bine la ziar…

In plus, in special de cativa ani, pentru locatarii blocurilor adiacente, fara a exagera… dar a pleca si a veni acasa a devenit un cosmar.

Ceea ce pot nota este ca in ultimii ani semnele de circulatie pe intreg perimetrul pietii au fost schimbate de nenumarate ori (si bineinteles ca NU sunt respectate de nimeni).

In plus, nu conteaza daca sunt orele diminetii, pranz, seara, sambata sau duminica… este o aglomeratie de nedescris. In plus, sunt masini (dube) de ani de zile, ce sunt stationate fix in fata semnelor de circulatie ce te atentioneaza ca este interzis sa opresti, dar care efectiv nu mai au roti sau sunt dezumflate, si care sunt folosite pe post de magazii (asta bineinteles fara a plati la nimeni in mod oficial o chirie sau impozit).

Mai mult, aceste masini sunt amplasate in locuri unde intradevar incurca accesul….de exemplu : o duba alba BC 17 ARY, ce este in laterala Vivariului langa magazinul „IOSCA” si care este de minim 2 ani acolo (se poate dovedi cu poze), fara ca nimeni sa o „vada”, iar cand am mentionat acest lucru Politiei Locale, primul lucru ce au stiut sa intrebe este cine esti, sa arati actele si in ce calitate faci reclamatia.

Vi se pare o atitudine corecta ? Chiar va rog sa verificati acest aspect, deoarece a devenit mai mult ca revoltator.

Nu continuu mai mult, deoarece ar fi de sesizat in fiecare zi a saptamanii, a lunii si a anului despre neregulile din Piata Centrala, doar ca dorim ca noi riveranii, sa nu ne mai simtim niste intrusi pentru a ne duce la casele noastre, nu mai avem locuri de parcare pentru masini si mai ales ca, mai poti avea supriza neplacuta de a fi injurat (uneori chiar si mai mult), atunci cand lumea isi descarca sau incarca marfurile in/din mijlocul drumului si nu se poate trece si alte 100 de situatii de acest gen.

Am dori ca Politia Locala sa fie mai vigilenta in acest sens, si sa actioneze pentru binele celor care locuiesc acolo, care isi platesc impozitele, si care ar dori sa se simta putin protejati.

Va multumesc

Idealuri strâmbe

Prima zi de scoala a trecut, florile au inceput sa se usuce, amintirile din vacanta au apucat-o pe drumul implacabil al estomparii, euforia revederii colegilor se transforma in rutina zilnica.

Elevii deja s-au instalat in banci, dascalii au motoarele ambalate, iar scoala se urneste, cu greu, din nou la drum. Nu cu mult timp in urma s-a derulat bac-ul de toamna, unde picatii din vara au mai avut o sansa. Unii au ratat-o si acum.

Dar, la inceput de an scolar, isi mai aduce oare aminte cineva si de aceste episoade? Sau de examenele de bacalaureat de acum un an si, mai ales, de rezultatele lor? Toata lumea a sarit ca arsa când s-au pus mai multe camere de supraveghere in salile de exemen. La rezultate povestea a fost alta, sonorul vocilor a scazut brusc.

Inceputul acestui an scolar este reluarea unui ciclu care inevitabil se sfârseste cu examenele de bacalaureat. O luam de la capat? Sfârsim in acelasi mod? E infiorator sa ii vezi pe tinerii care, cu un teribilism inconstient, spun senini ca viata lor nu e scoala, ci cluburile.

Ca pe ei oricum nu ii intereseaza scoala, fiindca au deja aranjat ceva prin Germania sau Italia. Si cum ar putea gândi altfel, daca pentru multi, foarte multi tineri, viata a inceput in familii dezmembrate de plecarile la munca in strainatate?

Parintii si i-au vazut doar pe videochat, asa au primit educatie, asa si-au format si idealurile de viata strâmbe, visurile despre banii Vestului. Nu si-au pus niciodata problema ca majoritatea celor plecati au o educatie la fel de precara si de aceea nu pot fi platiti onorabil nici aici, in tara, iar in strainatate fac munca de zilieri, la nivel de subzistenta.

Ghiozdanul cu surprize

Am fost intr-o scoala, la deschiderea noului an de invatamânt. Cam apatic si fara mare fast, au vorbit directorii cam fara chef, chiar daca erau nou-nouti, a spus câteva vorbe un preot (in esenta: sa dea Dumnezeu sa fie bine!), iar la urma a intrat in scena politistul, imbracat la patru ace, elegant, cu vorbele la el, care le-a spus elevilor de la clasele pregatitoare, de la I-IV si “veteranilor” sa fie cuminti, sa evite iesirile in décor, mai ales ca toate portile de intrare-iesire din scoala dau direct in strada, sa respecte indicatiile profesorilor si Regulamentul de ordine Interioara, legile tarii, iar daca au vreo problema, sa apeleze la el, politistul de proximitate, la jandarmi si patrulele de strada.

Am parasit incinta dupa ce elevii au fost invitati in clase, la discutiile cu dirigintii, iar un cetatean, pe a carui uniforma scria PAZA, a incuiat toate usile de acces. Nu s-a vorbit de noutatile din noul an scolar, de manuale vechi si noi, de programul scolar, de rechizite, olimpiade samd.

Sunt sigur ca vor afla ca la Bacalaureat, fata de anii trecuti, se vor instala si instrumente de ascultare, nu numai video, supravegherea in clase va fi dublata, politistii vor misuna prin scoli.

Tot din acest an, pentru asigurarea securitatii elevilor si profesorilor, toti elevii vor fi controlati in ghiozdane, la intrare in scoala si clase. Când am auzit de acesta nazdravanie, gândul m-a dus la 11 septembrie, la inasprirea controalelor in aeroporturi, insa acolo sunt aparate speciale, nu-ti cotrobaie nimeni prin geanta, daca nu sunt suspiciuni; si nu in vazul lumii.

Cum o sa fie cotrolate domnisoarele eleve in geanta, ca nu am vazut niciuna cu ghiozdan, ca sa nu mai spun de baieti, care poseda, atunci când isi aduc aminte, doar câte un caietel. Ii cauta prin buzunare, pe la curea, la pantofi, acolo unde ar putea fi ascunse cutite, sabii, pistoale?

Mai intervin si alte intrebari: cine si când ii controleaza, unele scoli au câte 800-1000 de elevi. Sau se fac sondaje? Grea treaba, unde mai pui ca se incalca un drept inscris in Constitutie.

S-ar putea ca, in anii urmatori, sa ne trezim cu mitraliere pe scoli, cu tunuri la porti si sa uitam de ce au venit elevii la scoala. Poate ne amintim: elevii, domnilor profesori, inspectori, ministri, parlamentari, se duc la scoala sa invete, sa devina cetateni de nadejde ai patriei noastre. Bingo!

Frumusetea durerii

Orice reforma presupune si o mare rezistenta. Nu trebuie sa ne ducem pâna la supliciul lui Iisus, avem mai aproape de noi nenumarate alte exemple, de la “Pamântul e rotund”, “Si totusi se invârteste!”, pâna la “banalele” telefoane fara fir, radioul sau debarcarea pe Luna. Si, sa fim drepti, nu ne opunem asa, din principiu oricarei inventii, noutati, oricarei idei care nu vine de la noi, nu suntem noi autorul? Este in firea omului sa spuna, din comoditate, din lene, mai intâi Nu.

Aceasta “indeletnicire” are cohorta ei de marsaluitori debusolati, vasnici si perpetuu contra, fara vreun motiv, fara argumente. Ba, unii au ajuns sa se autocontreze, de genul: am si eu o idee, dar nu sunt de acord cu ea. Se spune ca acesta este motorul progresului. Poate, insa eu am convingerea ca am fi fost cu 300 – 400 de ani inainte, daca “rezistenta” ar fi fost dublata de curaj, stiinta, argumente. Mereu imi vine in minte Baronul Haussmann, curajosul si luminatul arhitect al Parisului, care, in peste 20 de ani, a darâmat 60 la suta din vechiul Paris si, tot el, a reconstruit 60 la suta din acelasi oras.

Un muzician si un jurist, fiind absolvent de Conservator si de Drept, Ducele Haussmann, membru al Academiei de Arte frumoase, a doborât vechile cladiri, precum spicele de grâu la seceris, nu fara opozitie, nu fara incidente, dar in privinta schimbarii la fata a marii metropole, pâna si cei mai vehementi critici, Zola si Baudelaire, de data aceasta au fost de acord, cu formula deja consacrata „Chapeau bas! ” (Jos palaria!), fiind convinsi ca acel vechi si boem oras ce avea strazi mici, intortocheate, inguste, insalubre, adeseori desfundate din lipsa canalizarii si mai mereu intunecoase, nu mai are mult de trait.

A avut curajul sa propuna si a reusit sa convinga sacrificarea celebrelor Gradini ale Palatului Luxembourg, dând nastere celebrei „Avenue des Champs Elysees”, 800 de metri latime si 2,5 km lungime. Priviti Parisul de astazi! Celebritatea lui se datoreaza si, mai ales, Baronului Haussmann, un om convins ca noul, viitorul cer si presupun sacrificii, uneori dramatice, la nivel comunitar si chiar tragice, la nivel uman, individual.

De peste 165 de ani Parisul traieste sub semnul si viziunea celebrului artist – arhitect, iar frumusetea si prosperitatea lui au in esenta gândirea si tenacitatea unui austriac vizionar.
Uneori mi-e mila de contemporanii mei, care, si in secolul lui Bill Gates, se pun de-a câsu la orice, asa, din principiu.