Probleme, probleme, probleme…

Locuiesc pe strada Milcov, o zonă unde sunt foarte multe probleme. Mai întâi vreau să spun că aici există o trecere de pietoni, în fața fostei fabrici Mașini Unelte, care nu este deloc respectată de șoferi. Se circulă cu viteză, semaforul este pe intermitent ziua, iar noaptea nu funcționează deloc, noi, ca pietoni, trebuie să traversăm în fugă strada pe trecere pentru că riscăm să fim călcați.

Ar trebui mutată această trecere, mai aproape de stația de autobuz, sau în altă parte, iar dacă nu se
poate, să se pună limitatoare de acelea de viteză, că altfel o să mai fie accidente aici.

Apoi, vreau să mai spun că tot în această zonă se parchează aiurea pe trotuar și pe lângă blocuri. Nu mai ai pe unde să calci. Iar dacă ar fi nevoie să se intervină cu vreo salvare sau să vină pompierii… nu mai au pe unde.

O altă problemă este că în zonă sunt mulți copaci uscați, care ne pun și pe noi, trecătorii, în pericol, pentru că ne putem trezi cu ei oricând peste noi, mai ales dacă bate vântul mai tare.

Și încă ceva: pe aici nu este patrulă de poliție, nu există sectorist, au mai fost probleme cu diferite
infracțiuni și nu avem cui să ne plângem. Nu ne simțim în siguranță deloc.

Ar trebui ca cineva să vină și pe aici, pe Milcov, și să se rezolve aceste probleme, destul de grave, pentru noi, cei care locuim acolo. Vă mulțumesc.

Rodica Popa

PS: Toate aceste nemulțumiri au fost primite pe telefonul redacției 0749.258.814