Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră ştiţi că de vreo două săptămâni s-au schimbat regulile de circulaţie în jurul Pieţei Centrale. Şi eu am aflat accidental, de la un taximetrist. Adevărul e că în aglomeraţia de acolo se impuneau oarece schimbări în materie de circulaţie, însă pot spune că şi acum se circulă haotic. Întâmplarea face că schimbarea regulilor de circulaţie coincide în această perioadă cu o acţiune de control a Poliţiei Locale în parcările cu plată.

Cu toate că îi văd pe agenţi în stradă, unii şoferi ignoră total semnele de circulaţie şi o iau pe contrasens, blocând circulaţia. Noile indicatoare au fost montate la înălţime pentru a fi cât mai vizibile şi pentru a-i ajuta pe şoferi să se orienteze în trafic. Sens unic este şi în parcarea amenajată în spatele blocului de pe strada Mihai Viteazul, sens unic este şi pe strada paralelă cu standurile, pe sensul de mers spre biserica “Sfântul Nicolae”.

Noile reglementări le interzic şoferilor care vin dinspre staţia de taxi şi urcă înspre standurile cu flori de lângă Vivariu, să mai vireze stânga, fiind permis doar accesul înainte şi la dreapta. Nu ştiu cât am reuşit să vă lămuresc cu orientarea mea în teren, dar sper ca măcar să fi reţinut că s-au schimbat regulile de circulaţie în parcarea de la piaţă şi să fiţi atenţi la indicatoare. Poliţia Locală are un echipaj în zonă şi nu ştiu cât timp vor mai avea răbdare să le explice “rătăciţilor” că s-au produs schimbări în materie de circulaţie.

Codin Ifrim