Strada Mioriței din Bacău a fost „mobilată” de ceva vreme cu bănci și coșuri de gunoi. Mobilierul stradal arată bine și acoperă nevoile băcăuanilor care locuiesc sau doar trec prin zonă. Amplasarea băncilor pe aleea principală rezolvă astfel două mari probleme: cerințele locatarilor mai în vârstă care ar dori să iasă la bulevard dar nu aveau unde și evitarea montării lor sub ferestrele proprietarilor care au vedere la șoseaua principală, la intrarea în bloc, pe motiv că se adună tinerii și fac gălăgie. Eu unul, sunt părintele unui copil mic care nu agrează neapărat statul la șosea, însă, am în grijă un bunic și mă bucur mai mult pentru el că are unde să iasă și să socializeze. Văzusem anul trecut în ziarul Deșteptarea o știre care anunța că a fost montat mobilier stradal prin cartierul Bistrița Lac și chiar mă gândeam când o să ne vină și nouă rândul. Să știți că orice schimbare în bine este binevenită, iar băcăuanii văd și aplaudă astfel de inițiative!

Denis Cozma