Măiestria unui bucătar care își arată îndemânarea în fața trecătorilor, pe trotuarul din fața pizzeriei unde lucrează, este de fapt artă. Mirosul te ademenește, foamea te gădilă cu toată promisiunea făcută de a reduce din carbohidrați. Cu stoicism, străng pumnii în buzunare și merg mai departe. Nu e momentul! Fac promisiuni în gând pentru o dată viitoare, când am să dispun de ceva mai mult monetar, să nu mă fac de râs. Pe lângă platoul cu pizza mai trebuie și altceva. Nu suntem obișnuiți ca italienii, să luăm prânzul în oraș. Mă uit cum aluatul învârtit cu dibăcie provocatoare a devenit umbrelă. Merită câteva poze. Cu atâția MasterChef de România, rețete cu ingrediente de pe tot mapamondul, am ajuns la saturație. Nu există canal de televiziune care să nu te provoace cu tot felul de preparate, delicatesuri, de te uiți cu lupa în farfurie. Înveți cum să gătești la aragaz, de la bucătari care visează la stele Michelin, și-și scutură bărbile și lațele prin oale. S-a dus naibii gustul mămăligii mestecate cu făcălețul, într-un ceaun de tuci, proptit peste jarul de sub pirostii. Acum fac cirul cu telul pentru bătut ouăle. Ce s-o tai cu ața felii, răsturnată pe un fund netezit din lemn de tei? Așa, puțin vârtoasă! O pun cu lingura direct în farfurie. Calamar, stridii, sushi, și nici un polonic cu borș de fasole, dres cu cimbru. Cine mai face acum papanași cu brânză, tăvăliți prin miezi pisați de nucă? Pasca tradiținală a devenit prăjitură, la câte ingrediente și arome se adaugă în compoziție. Unde mai pui că ține și până la Înălțare, după ce ți-au plecat musafiriri. Mai tai câte o feliuță de pe margini, să nu o recunoască dacă mai revin. Promit să merg la o pizza în doi, când văd pe afiș cât e de mare. Dacă și în interior se adeverește că ce apare în reclamă găsesc pe platou, promit că nu voi comanda ingrediente. Pentru un bucătar italian, o picătură de ketchup adăugată suplimentar preparatului comandat, este o adevărată jignire. Strici rețeta maestrului.
Adrian Popa