Măria Sa pietonul îţi dă cu tifla

Este mare agitaţie printre şoferi şi, mai ales, printre şoferiţe: nu mai au voie să vorbească la telefon, să trimită mesaje sau să filmeze în timp ce conduc maşina, adică în mers. Au trecut doar câteva zile, însă văd că se vorbeşte în continuare la telefon, la volan, prin oraş. Nu ştiu ce se întâmplă pe drumurile naţionale sau judeţene! Este acolo, în lege, o mare scăpare. Ai voie să vorbeşti la telefon în timp ce aştepţi la semafor. Mare prostie.
Conduc de câţiva ani şi ce văd prin oraş este de groază. N-ar fi rău dacă s-ar interzice vorbitul la telefon şi pentru pietoni când traversează pe zebră. I-aţi văzut? În acel moment se dărâmă lumea, vine potopul, bomba atomică, se ard sarmalele pe plită, a căzut copilul din covată, mai trebuie modificată reţeta la zacuscă, altfel nu înţeleg de ce nu poate fi amânată, întreruptă, acea convorbire, până ce traversezi strada. Gesticulează, urlă pur şi simplu, se opresc exact la mijloc, parcă sunt pe altă lume, nu-i interesează ce se întâmplă lângă ei, el este Măria Sa pietonul! Este rege pe zebră, trebuie să-l aştepţi până rezolvă marile probleme ale lumii.
Dar pe cei din magazine, din autobuze, îi vedeţi? Sigur că-i vedeţi, ba îi şi auziţi. Pe autobuzul 17, într-o zi, o doamnă a vorbit la telefon, cu o voce de soprană, vreo cinci staţii. Nimicuri universale: se certa cu o rudă. Iartă-l Doamne, mi-am zis, când preotului, în timp ce citea la slujbă, i-a sunat telefonul. S-a oprit, l-a extras din antiriu şi a vorbit tare, preţ de câteva secunde bune, după care a continuat cu slujba.
Am devenit sclavii telefonului, iar când se asociază cu nesimţirea eşti obligat să-ţi cumperi căşti sau dopuri pentru urechi.

Georgel Stancu

Etichete care induc în eroare

Sunt pensionară și mă deplasez mai greu, de aceea mă bucur că sunt în cartier mai multe magazine mari. Am mai pățit-o când prețul trecut la raft era altul față de cel taxat la casă. Știu că trebuie să citesc atent etichetele și termenul de garanție, dar cred că ultima dată am fost indusă în eroare. Am cumpărat un pui întreg, o legătură de mărar și o pâine. La pui, m-am uitat pe etichetă, unde prețul era scris cu cifre pe care le-am citit fără ochelari. Când am primit bonul de la casă, a costat mai mult. Diferență de o pâine. Am întrebat de ce? Doamna de la casă mi-a spus că acela este prețul citit de aparat. Într-un colț, peste prețul scris cu litere și cifre mari, era lipită o altă etichetă, mai mică, cu codul de bare, și alt preț. Nepotul meu, care este în clasa a V-a, a făcut o poză. Mă întreb? Dacă se măresc prețurile, de ce suntem induși în eroare cu cele vechi. Faceți domnilor o etichetă mai mare!
Elena Florea

Ce înseamnă solidaritatea!

Am pornit de la această poză, care a fost publicată în cotidianul Deșteptarea, tot la rubrica aceasta. E vorba despre acest bătrân. Și eu îl vedeam în drumul meu spre serviciu. Chiar mă bucur că doamna Mihaela Iacob v-a trimis poza cu el la ziar, ca să poată fi ajutat cumva. Imediat cum am văzut asta, am scris și eu la Poliție și la Direcția de Asistență Socială Bacău, cu intenția de a atenționa autoritățile să ia o măsură imediată în cazul lui. Mai ales că bătrânul, așa cum se vede și în poză, era lovit, avea un bandaj la cap, era speriat, părea că trăiește din mila trecătorilor și chiar avea nevoie de ajutor.
Spre surprinderea mea, zilele acestea am primit un răspuns oficial, chiar de la Direcția Socială. Sincer, nu mă așteptam! Interesant este însă ce scrie în acest răspuns, semnat și parafat de conducerea instituției:
„Instituția noastră a cerut sprijinul Poliției Locale a Municipiului Bacău care a indentificat persoana vârstnică la care ați făcut referire și pe fiul acesteia care îl aducea în acel loc, la cerșit. Fiul a fost înștiințat de agenții Poliției Locale că va suporta consecințele conform legilor în vigoare.
Pentru a veni în sprijinul persoanei vârstnice i s-a propus ca măsură de protecție socială internarea sa în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău. Aceasta a fost de acord, urmând ca familia să întocmească dosarul cu toate actele necesare.
Vă informăm că acest caz va rămâne în atenția noastră până la soluționare.
Vă mulțumim pentru colaborare și spiritul civic de care ați dat dovadă.”
Mă bucur că se mai întâmplă și astfel de lucruri și că putem să fim solidari în asemenea situații. Dar, pentru că așa sunt eu, mai stau câteva zile și chiar am de gând să-l vizitez pe acel bătrânel la cămin. Nu pentru a-i spune cine sunt și ce am făcut pentru el, ci doar să îl cunosc și să mă asigur că e bine acolo unde e.
Dana Dumitriu

Scrisoare deschisă de mulțumire

Încep cu o întâmplare nefericită. Părinții mei din Bacău, de 90 și, respectiv, 85 de ani, pe data de 16.09.2019, au fost victimele a trei indivizi care le-au sustras din casă suma de 40.000 de lei, folosind metoda verificării apometrelor. S-au dat lucrători la o firmă de verificare, au intrat în casa lor, au profitat de neatenția alor mei și le-au sustras banii. Pe această cale, atrag atenția și altor băcăuani să fie atenți cui deschid ușa și pe cine primesc în casă!
Revenind la întâmplare, când au sesizat cele petrecute, au fost anunțate organele de cercetare penală, care în urma verificărilor au reușit, în doar două zile, pe data de 18.09.2019, să-i depisteze pe hoți și să-i rețină pentru fapta săvârșită. Și prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80%.
Prin această scrisoare deschisă, părinții mei roagă să le aduceți mulțumiri sincere și stima lor agentului sp. Iulian Popa, inspectorului Daniel Ionuț Momaiț, inspectorului principal Cătălin Apreutesei și agentului șef principal Marius Pavel, lucrători la Biroul de Investigații Criminale din Poliția Municipiului Bacău, pentru operativitatea cu care au acționat și pentru profesionalismul de care au dat dovadă.
Cu mulțumiri,

Gică L., fiul

Minunea din coasta Bacăului

Nu știu câtă lume a reușit să vadă cum arată șantierul Șoselei de Centură. Am văzut tot felul de discuții, tot felul de presupuneri, tot felul de specialiști în toate care-și dau cu părerea, dar cred că niciunul dintre cei care comentează pe acest subiect nu s-a dus să vadă cum se muncește acolo. Eu au fost, chiar de mai multe ori, în drum spre un loc bun de dat la pește. Și o să vă spun că dacă o să vedeți ce se întâmplă acolo, nu o să credeți că sunteți în România. Totul este programat la fix, pleacă o mașină, vine o mașină. Toți știu ce au de făcut, nu se stă degeaba, nu se chiulește, nu se ascunde nimeni de muncă. Totul se face la milimetru, la sută de grame, fix cât trebuie să fie, cum scrie în normativ. Cel mai spectaculos obiectiv, deocamdată, este podul peste calea ferată. E superb, ridicat fără să se întrerupă circulația trenurilor și arată fantastic. Se mai pregătește un pod de vreun kilometru peste râu, la care s-au pus deja pilonii. Și acolo șantierul arată excelent. Se vede marca Umbrărescu peste tot și cred că avem nevoie de mai mulți oameni ca el in toate domeniile. Că dacă am avea oameni de afaceri la fel de serioși, am avea și noi o șansă să ne dezvoltăm mai accelerat.

Nicu Ștefan