Mai bine cu rău decât fără rău?

Greu de deslușit această zicală. E interpretabilă, normal. Poate că ce-ți face ție bine, altuia îi face rău. Merge și pe invers. Grija de sine, mai aproape de corp – nu se mai poartă maieu – mai alungă transpirația, să nu intimeze cămașa, aia de blazon. Firma mai puțin la vedere, reclama transmisă din gură în gură, valorează prin aparențele create, mai mult decât ce se cheltuie și distribuie prin publicitate, la televizor. La pomul lăudat? Cu programare. Mergi cu ce ai în gură. E pantera atât de roz? Unde-i gardul, leopardul? Când e vorba de durerea de dinți nu mai faci mofturi. Te duci la medicul stomatolog aflat cât mai aproape, de locul unde crezi că dormi, că nici agocalmin nu mai găsești. Doar de asta s-a școlit atâția ani un medic, să te facă bine. Avem destui doctori cu diplome. Toată stima și respectul! Dar nu înțeleg de ce, ca să ajungi să fii consultat, trebuie să fii de acord și să semnezi înainte, o grămadă de formulare. Altfel nu vă primește niciun medic primesc replica unei asistente! Trebuie să vă dați consimțământul! Nu vă consultă nimeni dacă nu vreți! Hopa! Ce facem cu jurâmântul depus lui Hipocrate? Pentru tot felul de situații în care ați putea fi implicat, trebuie să vă asumați răspunderea! Oare? Noi suntem prevăzători! Adică, ceva de genul: Stimate viitor pacient, ați venit pentru o plombă? Pare simplu dar nu-i așa. S-ar putea să se ajungă la o reconstituire de mandibulă. Nu o luați în tragic! Tehnologia imprimantei Trei D face minuni. Noi ne asigurăm doar că nu ne dați în judecată. Oricum plătiți! Cum să semnezi un astfel de contract cu multe pagini, când intri într-un cabinet stomatologic, cu renume, înainte de a ți se face o radiografie, o analiză a antecedentelor medicale, poate am covid, hepatită, chiar dacă vizual ți s-e prognozază un diagnostic? Nici măcar nu știi ce medic îți va repara plomba, că cel care te consultă, mie mi-a amorțit durerea, e mult mai bun specialist în comunicare. N-am semnat, nici bani nu mi-au cerut pentru consult. Am promisiuni că voi fi sunat săptămâna viitoare. Medicii sunt oameni de calitate. De ce atâta hârțogăraie, de parcă fug de responsabilitate. Nu țin pliscul mic, că tot la ei ajung. Îmi asum înjurăturile de rigoare, dar tot trebuie să-mi facă ceva, că mă doare. Vă țin la curent. Mai închid și eu geamul.

IB