În Istorie,rămas-au,cu cuvintele din vreme,mărturii nenumărate despre desele dispute,
Dintre oameni,cu principii și gândire diferite,în conflicte de-anvergură,câștigate…,ori pierdute.
Unii,ființe iubitoare,pașnici,harnici,buni,cu suflet,alții răi,setoși și lacomi ,plini de ei și zbiri din fire,
Vrând ca ei să fie totul și tot ce îi înconjoară,cu-orice preț și orice jertfă,să le-ajungă-n stăpânire…
Uneori,voința-arzândă,a ajuns să se-mplinească,mari averi și teritorii,făr-a le mai ști de număr,
Întregiră mari Imperii,cu puteri fără de margini,dar și împovărătoare,apăsând pe al lor umăr…
Cum s-au ridicat în fală și mândrie și sfidare,tot așa,după o vreme,au sfârșit precum furtuna,
Dar,din suferința vieții,lecțiile învățate,de urmași au fost uitate și-a învins din nou…minciuna.
Ca în orice mare luptă și tributul a fost mare și de fiecare dată ,mulți pierit-au în război,
Iar urmașii-n amintire,pentru jertfa nemiloasă,în semn de recunoștință,i-au numit vrednici eroi,
Monumente funerare,ode,rugăciuni,romane,locuri,străzi și Instituții,spre cinstirea tuturor,
Sunt ca vie mărturie,c-au trăit pe-aceste locuri și,de-arată cum arată,e și datorită lor!
Trăim însă o eroare,cum ziceam mai înainte,într-un fel de anarhie,cum urmașii au uitat,
De tot răul din războaie și de viețile pierdute,și de rănile din suflet,ce greu s-au cicatrizat…
Și memoria acelor ce-au căzut în grele lupte,ca să meargă mai departe,viața-n strălucirea ei,
E călcată în picioare,monumentele distruse,și-a eroilor cinstire,renegată,de mișei.
Tot ce e-mpotriva firii,a ajuns la rang de lege,iară legile străbune ,par să se fi abrogat,
Anticriștii ,mulți la număr,azi,au devenit eroii,ridicați în slăvi,cu cinste,de un neam debusolat.
Este cea mai marte dramă,ce-o trăiește omenirea,cum de la un timp încoace,viața este un calvar,
La ce bun ,întreg trecutul cu eroi și cele scrise,ce-n scurt timp vor fi cenușă,în dezastrul nuclear…?!
Nicolaie Ionescu-Bacau,19.11.2022