Sunt un om care, zic eu, am grijă de mine. Din când în când mai merg la medic. Analize și controale de rutină. Cică așa e bine. La fel merg și la stomatolog, din când în când. Iar medicul stomatolog a zis că e mai bine să facem o radiografie. La toată gura. Ok, zic. Mă duc la o radiologie de asta dentară, sau cum se cheamă. Intru, o duduie foarte serioasă, probabil din cauza volumului mare de treabă. Vin foarte mulți la radiografie, și mai la toți e pentru toată gura. Toată lumea completează niște date, apoi după scurt timp se intră în „sala de operații”. Acolo, duduia îți spune să muști dintr-un muștiuc și alte instrucțiuni. Acum mă gândesc că cu toții mușcăm de treaba aia, dar nu știu dacă e dezinfectată supă fiecare folosire, că eu nu am văzut nimic. Și m-am cam uitat, ce-i drept după, că la început nu am știut despre ce e vorba. Sper să fie totul bine, mai ales că în zilele astea e chiar periculos. Nu știi cum te poți lipi de un un pui de coviduț sau o gripă de asta altoită. Ferească Dumnezeu! Așa că, atenție unde și cum deschideți gura.
Leonte Stoian