Cât de iute trece timpul,când trăiești cum îți dorești,
Fiind o parte componentă-a locurilor pitorești,
Uitând clipa suferinței,greutățile lumești,
Fermecat de tot ce-nseamnă imabatabil și mirific,
Un ținut ca de legendă,dintr-o carte cu povești…!
Zilele trecute fost-am,spre Poiana-Largului,
Însă nu,la pensiunea din Izvorul Muntelui,
Ci,la altă pensiune,situată undeva,
De-unde Ocolașul Mare,Toaca,dar și Panaghia,
Cum s-ar zice “3 în 1” ,am putut a le-admira…
O splendoare,o minune,ceva… puțin spus,”pe plac”,
Cum tabloul cu Ceahlăul,era dincolo de Lac,
Iar noi,favoritii sortii,mulțumiții,încântații,
Ne-umpleam inima și mintea,îndesând,ca-ntr-o sacoșă,
Minunat,videoclipul,ce ni-l dăruiau Carpații.
Acel minunat amestec de culoare,de splendoare,
Verde răcoros de codri și…portocaliu de…Soare
Și-acel inedit albastru,ce din înalt ne domina,
În oglinda uriașă,cu sclipiri de-argint și aur,
Precum cel mai bun din pictori,pânza Lacului picta…
Splendidul apus de Soare,dar și răsăritul Lunii ,
L-au tradus în limba noastră,pe fond muzical…lăstunii,
Și-am trecut de miezul nopții,în parfum de tei în floare,
Și..,cu toți deopotrivă,am simțit ce dulce-i somnul,
Într-un jilț,cu multe pături,dimineața…pe răcoare.
Când am dat să fac bagajul,să pornim din nou spre casă,
Simțeam marile regrete cum pe suflet mă apasă,
Că,probabil și un secol de-admirat era puțin,
Toaca,Ocolașul Mare și bătrână…, Panaghia,
Cum s-ar zice …”3 în 1”,întregind locul divin,
Gândurile că-ntro vreme viitoare voi veni,
Să revăd acele locuri,nu pareau a liniști,
Am doar mica mulțumire ca-am făcut un filmuleț,
Pe care să-l vad adesea,când o fi și dor mi-o fi,
Episoade unicate ,într-un serial …de preț!
………………………………………………………………………..
Buna-ar fi si-o rugăciune…,cel puțin așa cred eu,
Ca ,seara și-n zorii zilei, să mă rog lui Dumnezeu,
Poate îmi va înțelege ,marile păreri de rău,
Și,făcând o analiză,să-mplineasc-a mea speranță
De-a aduce tot Masivul…”3 in 1”,la Bacau.
Nicolaie Ionescu
Bacau,iulie 2023