Candva casele erau mici,dar neîncăpătoare,copii erau spre zece in fiecare,satul se anima la sezatoare,Iar aviația se măsură in animale si in odrasele ce iti zburau prin odaie.Case simple de lut și paie,ce respirau și era o conexiune energetică a omului cu pământul.Astazi casele sunt mari,dar goale,in multe sate e o liniște chinuitoare,mulți au plecat sa si faca un rost in viata,Iar averea se măsoară în caii mașinii de la poartă.Nuntile erau simple și cochete,,astăzi avem Ballroomuri ,ne pierdem în detalii,”fum greu”si alte aranjamente.E tot mai puțin vorba despre miri si tot mai mult vorba despre altceva,iar”traditiile”au deraiat de la scopul lor inițial. Colacii si nucile din traistele colindatoriilor in straie de sărbătoare au fost înlocuite de bani,microfoane,playback si boxe…Satul românesc a rămas singurul păstrător al identității naționale,unicul loc unde mirosul ierbii cosite,al pământului,al animalelor,miros de eternitate,singurul loc atemporal de unde ne am tras seva identității naționale timp de secole.De câțiva ani asistăm la stirbirea autenticității satului prin înlocuirea elementelor de construcție tradiționale,cu unele”moderne”termopane,invelitori de tabla etc.Dispar animalele din bătătură deoarece toate s au scumpit,islazele sătești la fel,si se duce o campanie de distrugere a țăranului român prin apariția a tot felul de boli:pesta porcina,gripa aviara etc care fac aproape imposibilă zootehnia.Satele se depopuleaza,unele nici nu mai au locuitori, Opincile,portul tradițional,olaritul…toate dispar…
Ioja Gabriel