Există voci care acuză că unii politicieni ar dori să ne scoată din Europa. Dar, stau și mă întreb, din care Europa să ne scoată? Din cea în care suntem printre ultimii la salariul minim, unde muncim mult pentru aproape nimic? Sau din aceea unde cei mai mulți dintre noi nu-și permit nici măcar o săptămână de concediu pe an, fiind captivi într-un cerc al neajunsurilor?
Trăim într-o Europă în care suntem campioni la lipsuri materiale și sociale grave, unde mulți nu au acces la bunuri esențiale pentru un trai decent. O Europă în care tinerii noștri pleacă pentru că acasă riscul de sărăcie este mai mare decât oriunde altundeva pe continent. Și ce viitor îi așteaptă pe cei care rămân? Drumuri nesigure, unde pierd vieți mai multe decât în orice alt colț al Uniunii.
Sistemele noastre publice par mai degrabă relicve. Educația primește cele mai puține resurse din toată Uniunea, iar sănătatea nu stă cu mult mai bine. Vorbim de spitale și școli subfinanțate, care nu pot răspunde nevoilor de bază ale populației. Între timp, alcoolismul este aproape endemic, iar rata abandonului școlar rămâne cea mai mare din Europa.
Cât despre digitalizare, suntem ultimii. Într-o lume în care tehnologia ar trebui să ne simplifice viața, noi suntem blocați în birocrație, cu instituții care par să opereze într-o altă epocă.
Așadar, înainte să discutăm despre cine ne-ar scoate din Europa, haideți să ne întrebăm în ce Europa vrem să fim. Una a coeziunii, a prosperității și a bunăstării sau una a decalajelor și a recordurilor rușinoase?
Un cetățean care mai speră.