Glasul Țării ,azi ne cheamă la Unire și Credință,
La tot ceea ce înseamnă sfânt și trainic și,curat,
Cum,de secole în urmă,cei ce-au fost ne-au învățat…,
Ca,și-în vremea viitoare să vorbim de biruință,
Nu de brațe-ncătușate și popor îngenuncheat.
Toate sunt numai intenții,fiindcă în realitate,
Cu priviri și minți șirete se voiește altceva,
Cum mai lesne se înșeală și mai lesne-i a trăda,
Și-a obține,precum Iuda,fără pic de demnitate,
Prin vânzarea la preț jalnic,a tot ce-am avut…cândva!
Pe-a Istoriei Icoană,aruncatu-s-au mizerii,
Mai mult,ni se recomandă a nu ne mai închina,
Fiindcă Lumea resetată,arată spre altceva:
Să redevenim supușii muți ,ai vechilor Imperii,
Trăind și murind la ordin,lucru început deja…!
Nicio rază de lumină,sau vreun suflu de căldură… ,
Sufletele ne îngheață,peste așteptări a nins,
Și,în minte-o licărire care-o mai aveam s-a stins.
Deși nu se recunoaște ,se-ntregește-o dictatură,
Ce ne-mpinge spre statutul rușinos ,”de om învins”.
Ne-amăgim,că…,glasul Țării,azi ne cheamă la Unire,
Că-a sunat al deșteptării națiunii noastre ceas,
Dar sunt unii ce întreabă,văzând câti am mai rămas,
După ce-aproape jumate au plecat în rătăcire,
Suferinți lăsând în urmă…:”-care Țară…,care glas…?!”
Din Ținut al Marii Dacii…,”Românie de pripas…!”
Nicolaie Ionescu
Bacau,23 ianuarie 2025