Conflicte grele-au fost mereu în Lume,și-urmări au fost de neimaginat,
Și, făr-a ține cont de catastrofe…,în loc să piară,s-au amplificat.
Iar armele,din ce în ce mai multe și,cu puteri de ne anihilat,
Distrus-au și distrug esența vieții pe-acest tărâm,de Dumnezeu lăsat…
Aceeași stare de conflict și-acuma,amenință mai grav decât oricând,
Sub mantia de ură-a răzbunării,mârșave interese reciclând…
S-au inventat și dezvoltat în vreme,tendințe cu final dezastruos,
Ce nu mai țin de legile umane,nici de-alte legi ce-s lumii de folos.
Puterile decad,dar reânvie,și împliniri de secole dispar,
Și visul de-nțelegere și pace,e spulberat de-alt interes barbar,
Precum Adam și Eva la-nceputuri,mușcat-au al discordiilor măr,
Azi miliardele de Adami și Eve…,refuză al iubirii adevăr…
Degeaba Dumnezeu a dat lumina,toți, tot mai mult în beznă ne-afundăm,
Chiar la venirea lui Hristos pe lume,sfidând gândit-am să-l sacrificăm,
Și am ajuns mereu la-ncăierare,ne-am învrăjbit pe bani și pe averi,
A devenit chiar ideal de viață,să fim cu mult mai răi azi…,decât ieri.
Probabil,în perioada următoare,răul va fi,din ce în ce mai rău,
Sclavi întru tot voinței lui Satana,și,spatele-ntorcând Lui Dumnezeu,
Și iar probabil, ne va fi pedeapsa,mai aspră și mai greu de suportat,
Că,dacă Raiul e ca o himeră,Iadul există cu adevărat!
Treziți-vă inconștienți ai sorții,rugați-vă la Cer să fiți iertați,
Să nu vă fie prea târziu regretul,când veți fi pe vecie blestemați,
Copii rebeli ai lumii deșanțate,întoarceți-vă iar spre adevăr,
Și poate renunțați azi,prima dată,știind ce va urma mușcând din măr!
Nicolaie Ionescu
Bacău,30 ianuarie 2025