O intâmplare recenta m-a facut sa cred ca bunicii au uitat ca au fost si ei copii. Ma trezesc intr-o buna zi, ca se ia o pensionara fix de copilul meu, care se juca in fata blocului cu vecinii de scara.
Replica de genul: „Du-te si te joaca in fata blocului tau!” mi-a ridicat sângele in cap, pentru ca in vremea copilariei mele am fost terorizat de batrânii din bloc care aplicau aceeasi tactica pe motiv ca ii deranjam. Am luat-o si eu la intrebari. Am intrebat-o cu ce o deranjeaza copiii la ora 18.30 si mi-a raspuns ca un vecin din bloc vrea sa doarma la ora aceea.
Am uitat sa va spun ca prin fata blocului in care locuiesc trece o strada, ocupata mai mereu de masini parcate sau aflate in tranzit. Copiii nu au unde altundeva sa se joace pentru ca in vecinatate este un magazin unde se mai aduna prietenii lui Bachus si o parcare auto unde soferii mai fac un ciubuc, transformând locul intr-un atelier auto improvizat.
Asa ca am intrebat-o unde altundeva sa se joace copiii daca nu in fata blocului si i-am adus aminte ca a fost si ea copil si nu cred ca o tineau parintii incuiata in casa cât era vara de lunga.
Eu ii inteleg pe oamenii acestia ca la batrânete au o doza mai mare de egoism, ca nu mai suporta compania copiilor, ca au nevoie de liniste etc.
Dar sa nu uite ca locuiesc totusi la bloc, iar viata de cartier ii obliga sa se acomodeze si sa-i accepte pe cei din jur.
Mircea Albu