Locuiesc pe strada Aprodu Purice si semnalez o situatie critica. A trecut mai bine de un an de zile, de când angajatii CET-ului au sapat in strada la care fac referire, au schimbat niste conducte, dupa care au astupat groapa si au plecat. Cum spuneam, a trecut mai mult de un an de zile de când aceasta strada zace plina de gropi.
Cele mai multe gauri sunt concentrate la sensul giratoriu care duce spre Selgros si Don Bosco. Va vorbesc despre aceasta situatie in calitate de conducator auto, dar si de pieton, pentru ca trotuarele sunt la fel de ciopârtite, iar autorii dezastrului sunt tot angajatii de la termoficare. Eu stiu ca fiecare societate care executa lucrari pe domeniul public are obligatia de a readuce terenul la starea initiala, ceea ce nu s-a facut si in cazul de fata.
Am facut sesizari la CET, apoi la Thermoenergy, la asociatie, la primarie, insa, toate demersurile au ramas fara ecou. Soferii isi rup masinile prin aceste gauri si in orice clipa planeaza pericolul producerii unui accident. Din reflex, ca sa nu intre in groapa, soferii trec pe contrasens si intrând in curba cu viteza orice este posibil. Mai fac un apel catre cei in drept sa se ocupe si de asfaltarea acelor gauri cascate in asfalt, care ne pun viata in pericol.
Petru Curca