Este cunoscut faptul că pe strada Vasile Alecsandri din Bacău se circulă infernal, mai ales la orele de vârf. Dacă muncești sau locuiești în zonă și nu ești destul de inspirat să-ți cauți loc de parcare pe străduțele lăturalnice, n-ai nicio șansă să-ți lași mașina pe strada Vasile Alecsandri, în zona unităților de învățământ.
De exemplu, luni dimineață, în fața Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Bacău, erau parcate mai multe remorci de tip platformă, din cele care transportă mașini. Nu știu cum de-au ajuns remorcile în parcarea stradală, însă, proprietarul le-a parcat cum nu se poate mai rău, ocupând câteva locuri de parcare, atât de râvnite de profesorii care predau la cele trei unități de învățământ de pe strada Vasile Alecsandri.
Dacă ai ghinionul să treci de Colegiul „Anghel Saligny” și să nu găsești loc de parcare, ca șofer ești nevoit să faci un nou ocol, fie pe strada I.S.Sturza – str. Erou Nechita – str. Vasile Alecsandri, fie să ieși pe centru și să intri pe strada Războieni, iar mai apoi Aleea Parcului. Vedeți cam ce bătăi de cap le pot da șoferilor niște remorci parcate într-o zonă aglomerată!?!
Doru Pintilescu