A inceput Luna Padurii, un lucru care pe mine ma bucura pâna la lacrimi in fiecare an, pentru ca simt ca lumea, la fel ca si intreaga natura, prinde viata. Si lumina parca e altfel acum, mai prietenoasa, zau ca iti vine cheful de viata. Parerea mea e ca se face bine replantând padurile, pentru ca ele sunt adevaratii plamâni ai nostri, ai viitorului nostru. Am invatat la scoala, când eram mai mici.
Si nu cred ca e o minciuna. Cred, totusi, ca ar trebui sa le si pazeasca de neglijenta unora si chiar a autoritatilor care permit defrisari fara niciun criteriu. Asa au disparut milioane de pomi din padurile noastre cu care ne laudam cândva. Cine stie unde au ajuns? Stiu ca unii s-au imbogatit din furtul lemnului din padure.
Va spun ca eu, impreuna cu multi alti tineri ca mine, am plantat in ultimii ani mii si mii de brazi, stejari si fagi pe dealurile Zemesului, ale Modârzaului si in multe alte locuri din judet. Am facut asta fara ca vreunul dintre noi sa pretinda o recompensa sau ceva de valoare la schimb.
Cineva ar putea spune ca eram “obligati” sau asa ceva. Nu stiu, poate!, dar noi abia asteptam sa vina camioanele care sa ne duca la locul de plantare. Va spun un secret: s-ar putea ca printre brazii plantati de mine sau de colegii mei sa gasiti unul cu ace de aur si cu stelute de safire. Sa nu va mire prea tare, era inelusul meu de aur cu un splendid safir pe care l-am pierdut intr-o astfel de ocazie.
Sa stiti ca nu am plâns si nu m-am intristat deloc pentru el, pentru ca am fost convinsa ca se va transforma in cel mai frumos brad din acea padure si asta datorita mie. Ca sa vezi cum stiu copiii de azi sa viseze frumos…
Carolina Bologna