Din păcate nu pentru toată lumea începe anul bine. Pentru noi, pensionarii, sau poate doar pentru o parte din noi, că nu știu exact, nu e bine deloc. Și asta pentru că tot așteptăm pensia și nu mai vine. A fost perioada cu sarbatorile și banii s-au dus. Nu știu care e treaba pe la Casa de Pensii, dar, am și eu o întrebare: cei de acolo sunt în concediu? Eu cred că nu le pasă de noi. Ce dacă au rămas pensionarii fără bani. Se descurcă ei, cum fac de obicei. Adevărul e că de foame nu murim, că suntem gospodari și ne-am pus deoparte să avem pentru zilele grele de iarnă. Problema e că trebuie să ne luăm rețetele, că suntem dependenți de medicamente. Sau poate este vreo directivă să ne îngreuneze situația, să ne mai curățăm. Este trist, dar cât se poate de adevărat. Nu știu dacă aceste rânduri rezolvă situația, dar măcar să afle toată lumea ce zile am ajuns să trăim. Hai sănătate!
Ion Grigoroaia