Întâmplare-adevărată

Haideți să vă spun o poantă ce-am trăit-o eu odată,
Nu c-ar fi deosebită,însă e adevărată.
Dac-ați mai citit în urmă,poezii scrise de mine ,
Ați putut afla plăcerea-mi pentru frunțile alpine.

Fascinat de frumuseți ce,doar în munți le poti găsi,
Iarnă,vară,frig,căldură,n-au putut a mă opri.
Aveam cu mult înainte,pregătit chiar câte-un plan,
Să facem ieșiri la munte ,de trei patru ori pe an…

Într-o vară dintr-acelea ,ce te-ndeamnă la plecare,
Că abia puțin în urmă,ne-nturnarăm de la mare,
Cum concediul avea încă ,nu știu cât zile de multe,
Am zis noi cum vremea-i bună, ca să mergem…și la munte.

La o zi numai,distanță,coborârăm,câți eram,
La Sinaia-n gara mică,cu bagajul ce-l aveam:
Cort,saci de dormit,hainuțe,ș-alte lucruri necesare,
Ce asigurau confortul,cam în orice-mprejurare.

Pâine,pentru fiecare tacâmuri și farfurie,
Fel de fel de alimente și chiar și ceva tărie.
Nu v-am spus,că planul nostru,viza locuri ca-n povești,
Cu popas măcar de-o noapte,la Cabana Malaiești.

Ei,plecarăm din Sinaia pe asfalt și cărări scurte,
Și-am atins în două ore,cota -1400,
Apoi cu telecabina,printre norii tulburii,
Iute cât ai spune “munte”-am fost la cota 2000.

Am făcut popas acolo,la Cabana Miorița,
Unde am servit și prânzul și în plus,câte o pizza,
Iar până la Piatra Arsă,drumu-a fost foarte ușor,
Pe platou,popas de-o clipă,făcând la Vârful cu Dor.

Și de-acolo două zile-am perindat tot ce era:
Cerbul,Padina,Zănoaga și-ntre ele Peștera,
Prin Cascada Ialomitei,la Cabana Babele,
Și la Sfinxul ce veghează,semeț înălțimile
Mai apoi ,am mers pe brână,prudenți,în “șir indian”,

Până pe înalta creastă ,străjuind ca un Titan
A eroilor-amintire, Crucea de pe Caraiman.
Doamne,câtă frumusețe,ce culori și ce splendoare,
Că n-ai mai pleca de-acolo,fie ploaie ,fie soare…

Când,ajunși la Vârful Omu,la Cabană am cerut,
Ceaiul renumit prin locuri,o finețe de băut:
Rododendrom,pin și zmeur,cimbrișor,afine,soc,
Merișoare,corn,mur,toate opărite la un loc…

Dacă bei o cană,două,uiți peloc de oboseală,
Și-o consideri fără voie,băutura ideală.
Ei, de-acolo e o joacă,la Cabana Malaiești,
Ajungi într-o oră,două,fără să te obosești.

Am pornit în pas agale,vorbă multă,povestiri,
Mai rețete culinare,snoave,bancuri,amintiri…
Se stricase vremea însă,ceață,chiar un pic de ploaie,
Vânt cam rece,iar pe-alocuri,pe cărări,bălți și noroaie.

Când,pe-o stâncă uriașă,pe o marmură-nvechită,
Domina numele unui,cu soarta pecetluită,
Am avut o-amărăciune,citind vârsta ce-o avea,
Cu gândul,cu câte lacrimi,îl jelise mama sa.

Dar pornirăm mai departe și pe drum ne-am întâlnit,
Cu un tânăr,zvelt și suplu,ce urca în pas grăbit.
Dup-o scurtă căutare,ce-am facut-o toți în bloc,
Am zâmbit cu politețe și salutul reciproc.

Tânărul întrebă-n treacăt ,dacă-n drumul străbatut,
Vreo plăcuță funerară pe vreo stâncă am văzut.
Imediat complet și sigur afirmarăm ca răspuns,
Ca-n cel mult un sfert de oră , posibil să fi ajuns.

Ei,tot drumul după-aceea,au fost vorbe fel de fel,
Cine-i respectivul tânăr,și de fapt ce voia el,
De ce vrea s-ajung-acolo,cine e cel decedat,
Vre-un coleg,frate,prieten,cunostință,sau cumnat…?

Când ajunsem la Cabană,mulțumirea a fost mare,
C-am zărit că se-ntorsese,tânărul de pe cărare.
Am stat noi cu subiectul și, cu scuza de rigoare,
Deci, ne rezistând ispitei,i-am pus simpla întrebare.

Dupa pauza de-o clipă,el roșind puțin, de-odată,
Ne-a răspuns,că nu-o cunoaște pe persoana decedată,
Ci,doar că la coborâre,a făcut un mic popas
Și, mănușile și fesul,pe o piatră i-au rămas.

Am râs ,toți cu multă poftă-n timp ce el dezămăgit,
Nu își explica motivul, pentru care l-am bârfit.

Nicolaie Ionescu
06.02.2019