Mă numesc Costică Gânga, cu domiciliul in Bacău, Narciselor 13/A/7.
În data de 24/04/2017 am făcut o plângere către Instituția D-stră, înregistrată cu Nr. 26396/25/04/2017, privind situația creată în urma confecționării acoperișului blocului menționat la un standard necorespunzător, ce produce nemulțumiri – deteriorarea bunurilor celorlalți locatari, eu fiind unul din ei.
Apa provenită din ploi și zăpezi de pe acea parte a acoperișului, se colectează intr-un singur punct și cade de la o înălțime de 20-25 metri pe pervazul geamului meu, respectiv pe conducta de evacuare a gazelor, rezultând nu numai ‘PICĂTURA CHINEZEASCĂ’ cum probabil s-a intenționat, ci adevărate cascade care vor distruge blocul din temelie. În timpul iernii cad țurțuri de gheață, respectiv avalanșe de zăpadă de la aceiași înălțime distrugând totul în cale.
Vreau să cred că pentru confecționarea acoperișurilor (deoarece diferă de la un proprietar la altul), s-au eliberat niște aprobări bazate pe proiecte, de către un resort competent.
Ca urmare a plângerii, am fost contactat de către Poliția Locală, care a făcut o constatare la fața locului, iar cu adresa Nr. 4479/31/05/2017 (includ o copie), mă înștiințează că a făcut cunoscut Asociației de proprietari – resortul competent prin Legislație.
După aproape 2 ani situația este neschimbată, cu exceptia faptului că locuința mea se degradează pe zi ce trece, iar în seara zilei de 29/01/2019, peretele exterior al locuinței mele, a fost lovit cu un corp contondent, rezultând un zgomot inspăimântător, deteriorându-l.
Menționez că după investigatia Poliției din acea perioadă am fost abordat pe stradă de către o doamnă (probabil proprietara de la etajul 10), adresându-mi-se nu în modul cel mai politicos.
Rog interveniți, droarece Asociația de proprietari este ca și inexistentă, trăim într-o mizerie de nedescris, făra ca aceasta sa se implice, cu excepția încasării, mai bine zis încărcării cheltuielilor de întreținere.
Costică Gânga.