Sunt dimineți când ceața sufletească,
Îmi ține parcă mintea sub sechestru,
Ca un ciclon feroce-n Caraibe
Prăpăd facând decorului terestru.
Și de se-ntâmplă de mai ies prin lume,
Mă simt rigid și-atât de solitar,
Precum meteoritul care trece,
Printre planetele sistemului solar.
Curând însă răsare optimismul,
Ca soarele blând,ceața risipind,
Lumina-ncet îmi invadează eu-l
Și vreme bună mi se face-n gând.
Scenariul e de fiecare dată,
La fel, de la-nceput pân’ la sfârșit,
Doar data zilei sigur este alta,
Iar bietul “eu”și mai îmbătrânit.
Nicolaie Ionescu
Bacau 10.02.2019