Iarna cea grea și friguroasă a trecut cu pași repezi, rămânând în urma ei pământul moale al străbunilor noștri care se va umple treptat cu flori colorate și cu iarbă verde. Primăvara mult așteptată a venit, aducând în luna mărțișorului o zi foarte importantă, ziua de 8 MARTIE.
Această zi specială este dedicată celei mai importante persoane din viața noastră, persoana care ne-a dat viață, care ne-a crescut și care ne-a educat. O persoană care și-a dăruit viața pentru a o putea face pe a noastră mai bună. Aceasta persoană este MAMA. Într-un sens mai larg, această zi reprezintă ziua femeilor, nu doar ziua mamei, ci și ziua surorilor noastre și partenerelor noastre de viață etc. Este o zi dedicată femeii, persoană fără de care nu am putea înainta și fără de care banalitatea, tristeța și-ar face loc în sufletul nostru. În această zi trebuie să ne oprim din tot ce facem și să acordăm mai multă atenție mamei, deoarece dintre toate femeile ea este prima, fiind chiar cea mai importantă. Flori, bomboane și mărțișoare curg peste tot, înveselind sufletul tuturor persoanelor de sex feminin din această lume.
Totul este frumos, dar această zi o să treacă, iar totul o să revină la normal. Aceeași indiferență, aceeași duritate inutilă o să-și facă apariția în sufletele noastre, ale bărbaților. Mama o să fie din nou lăsată deoparte pentru lucruri mai importante care țin de propria noastră existență, în timp ce partenera noastră de viață poate o să mai primească puțină atenție în decursul anului. Societatea care a fost în trecut încă este prezentă în noi prin mentalitatea pe care o avem. Lucrurile s-au mai adaptat, dar nu în totalitate, considerăm femeia egală cu noi, dar o apreciem cu adevărat doar o dată pe an, când poate unii din noi nu o fac din inimă. Întrebarea este: suntem oare cu adevărat recunoscători femeii care ne-a dat viață, femeilor care ne fac viața mai bună?
Această zi nu ar trebui să fie sărbătorită doar pe 8 MARTIE. Așa cum mama noastră este alături de noi în fiecare zi și ne susține cu tot ce are, așa ar trebui să fim și noi. Așa cum partenera noastră de viață ne ajută în treburile casnice cu multă bucurie, așa ar trebui și noi să o cinstim. Nu este greu să oferim o floare într-o zi obișnuită, nu este greu să apreciem cu cuvinte dulci, frumoase truda femeilor, a mamelor din întreaga lume. Nu este greu să petrecem câteva minute cu ele, minute care o să le aducă un zâmbet senin pe față. Ziua femeilor poate fi în fiecare zi, asta depinde de noi și de ambiția noastră. Fără ele nu am fi nimic și ar trebui să le arătăm că ele reprezintă lumea, că ele reprezintă tot ceea ce sufletul nostru are mai bun. Începeți cu un zâmbet, o vorbă, o floare, iar lumea lor o să fie mult mai frumoasă.
8 Martie fericit, mamă! 8 Martie fericit tuturor mamelor, fetelor și femeilor din întreaga lume!
Cosmin Hongu, elev în clasa a XII-a A, la Colegiul Național „Ferdinand I”.