Ce este Paștele pentru voi?
În copilăria mea, era ocazia în care îi vedeam pe ai mei nervoși și agitați de parcă urma o inspecție de grad 1. Și totuși, dintre toți musafirii pe care i-au avut de-a lungul timpului, niciunul nu s-a uitat sub pat sau după șifonier!
Acum am casa mea, copiii mei. Paștele e despre ei si despre bucuria lor de a petrece zilele acestea libere împreună cu părinții. Tot ce își doresc este să vopsim ouă și să ne jucăm împreună. Voi face pască pentru că le place. Nu voi face salată boeuf pentru că necesită mult timp și nu e momentul. Voi face săptămâna viitoare. Oare nu va fi Paște fără salată? Sau fără a șterge praful de după șifonier sau dulap?
Paștele e despre cei dragi, despre zile petrecute în tihnă, cu gândul la cele sfinte și la darurile (fără valoare financiară) ale vieții.
Paștele e despre cei cărora le-am greșit și e momentul să recunoaștem!
Paștele e despre părinți, cărora de multe ori nu le acordăm timpul pe care îl merită!
Paștele e despre SUFLET, pe care trebuie să îl lăsăm să se odihnească și să scape de grijile cotidiene!
Paștele e despre trup, pe care trebuie să îl lăsăm să se relaxeze și să avem grijă să nu se epuizeze!
Ce e Paștele?
Paștele esti TU și cei dragi ție…