La margine de cătun,
La un ceas târziu de seară,
Când mergeam pe-o ulicioară,
Mă-ntâlnii cu Moș Crăciun.
Ho, Ho, Ho, spre cer striga,
Plesnind bici cu fir de-argint,
Renii la drum îndemnând,
Mâna zdravăn sania…
Și-n clipa când m-a zărit,
Cătând parcă-n mintea sa,
Din copilăria mea,
Imediat și-a amintit.
Sania spre-ncet lăsând,
Zise-n gluma, ca-ntr-un fel,
Par mult mai bătrân ca el,
Înspre mine arătând…
„-Tu, ești parcă, Nicușor,
Încăpățânat sadea,
Care spuneai tuturor,
Că Moș Crăciun e mama ta?!”
Mai apoi, părând grăbit,
Pe-un ton blând și zâmbitor,
De copii, fiii lor,
Mi-a dorit, să fiu iubit.
De regrete năpădit,
Priveam trist în urma sa,
Că demult l-am necăjit,
Că el ar fi mama mea,
Chiar dac-ar fost așa,
Aș fi fericit să spun,
C-aș dori ca mama mea…
Să mai fie… Moș Crăciun!
„Sărbători fericite!”
Mariana și Nicolae Ionescu