Cu toți știm că viața-i scurtă,unică și nemiloasă,
Și,cu marile-i probleme,spunem totuși că-i frumoasă.
Iar cumva de se întâmplă,uneori să schiopăteze,
Steaua marilor speranțe,stă mereu să lumineze.
Înțelegem deopotrivă,cât-o fi viața de lungă,
Când vine ora plecării,cei din jur tot o să plângă.
Cum, la nimeni clipa morții nu poate fi amânată,
Nici cât este de aproape,sigur nu vom ști vreodată.
Acceptăm apusul vieții,fiindc-așa ne este dat,
Am vrea însă, să nu fie cineva apropiat.
Niciunul dintre aceia,ce mereu a fost cu noi,
Mai ales că,dacă pleacă,nu mai vine înapoi…
E amar ceasul plecării,cum amară-i despărțirea,
Și nicicum nu o alină,pozele sau amintirea,
Cu,sau fără voia noastră,fără a băga de seamă,
Într-o clipă fericirea și tot…,se transformă-n dramă.
Și cu-atât mai grea e clipa și cu-atât mai mare drama,
Când ființa ce dispare ,pe vecie…,este Mama!
Mariana și Nicolaie Ionescu
Bacau,12.06.2020