Un…măgar lăsat să pască-n marginea unei tarlale
(ce-ncepea lângă pădure și ,se termina în vale),
Stătea cum i-e obiceiul ,mai păscând,mai ațipind,
Tresărind,când pe cărare,auzea iarba foșnind.
Deodat-aude-o voce,undeva-n apropiere,
Și zări o veveriță, care ajutor îi cere,
Cărând o desagă plină,cu alunele mărunte,
Și-avea teamă să nu cadă,când va trece peste punte.
N-am făcut o precizare,că la mică depărtare
de imaș,era o apă,sprintenă și sclipitoare,
Cum e apa care curge,de pe-abrupți versanți de munte,
Iar cărarea cu pricina,tocmai ce trecea o punte.
Ca să-și facă râs de dânsa,din desișul drumului,
Ia măgarul ,cu putere,desaga-n spinarea lui,
Suie puntea,dar la mijloc,se face a o scăpa,
Și,în culmea fericirii,începu a necheza.
Timp în care veverița,făcu un imens scandal,
Reușind cu greu,s-aducă,desaga din nou,la mal.
Mulțumit de ce făcuse-n calitate de măgar,
S-a retras apoi,…măgarul,pe imaș,să doarmă iar.
Dar,aude iar un zgomot și pe dată tresări,
Cănd,un lup cât o… căruță,cărând un vânat,zări.
Fără-a mai gândi,măgarul ,ia vânatul în spinare,
Scapând iar,precum desaga și vânatu-n apa mare.
Lupul,a lăsat vânatul,ce ,cu apa se ducea,
Și a încolțit măgarul,care vesel necheza.
Vai de capul lui ,măgarul peste tot trupul mușcat,
A ajuns pănă la urmă…,de stăpân,sacrificat.
Nu știu dacă e morala,agreată unanim,
Însă din realitatea ce-am trăit-o toți o știm,
Că problema nu se pune,dacă vrei,sau dacă poți:
Chiar de ești măgar tot timpul,e riscant să fii cu toți.
Nicolaie Ionescu