Eu sunt din Schineni-Sascut și am viză de flotant în Cornii de Jos, comuna Tătărăști, la casa părintească. În 23 decembrie anul trecut, polițistul din localitate (în Cornii de Jos-n.n.) a intrat peste noi, a dat-o pe mama jos, pe mine m-a bătut și a scotocit în toată casa fără să spună de ce și pentru ce. Am depus plângere la Procuratură, apoi au venit de la Poliție să-mi ia declarație, după care n-am mai primit niciun răspuns. Iar acum nu mă mai bagă nimeni în seamă. Așa că întreb și eu: mie, când mi se face dreptate?
Valentin Bratu