Când bate orologiul? Când arată ora exactă! Chiar și dacă stă, tot o nimerește la fix, de două ori pe zi. Ceasul deșteptător, pe care îl avem biologic, nu funcționează fără un punct de referință. Obișnuința crează un ritm. Un ritual al cafelei de dimineață. O cartelă de bifat la serviciu. Sunt menite, indiferent că sunt într-o clopotniță sau în podul primăriei, să ne mențină în acord cu rotația pământului și al lunii, în jurul soarelui. Acum programul este anapoda. Cum ceasuri publice nu mai avem, clopotele bisericilor mențin echlibrul vieții în armonie cu timpul. Au fost gândite pentru a fi trase în caz de primejdie. Pentru a împrăștia norii de furtună cu gheață, pentru a chema enoriașii la rugăciune. Fiecare biserică, cu Mitică al ei care trage de funie, în funcție de dimensiunea clopotniței. Cele mari sunt automatizate. Numai că la unele, cum este cea din sudul orașului, dimineața începe la ora șase cu un adevărat concert, de zici că dau turcii. Mitică! Las-o oleacă mai moale. Bunădimineața! Am înțeles. Dar vin și eu de la muncă și vreau să dorm când tu, ăla de serviciu, ai atâta vrednicie de dimineață. Tragi din clopote toate nemulțumirile veacurilor să se deștepte? E suficient, am înțeles. Hai zece, cinsprezece secunde, dar nu langa balanga, uneori și două minute, până vi se desmeticesc învățăceii. Dați deșteptarea cu sonorul mai încetul, că vuiește până la CIC. Habar nu aveți câți decibeli scoateți! Degeaba am pus termopane. Aviz pentru cei de la protecția consumatorului, să vină să măsoare decibelii. Na-m nimic împotriva ritualurilor, dar văd că Mitică nu are bun simț. Clopotele vestec a bine atunci când tac. Doar nu este în fiecare zi sărbătoare. Când măsoară timpul, este altceva.
Ion B.