Scriu această scrisoare pentru a răspunde cu mare emoție provocării lansate de colega mea, prof. Oana Dima, aceea de a aduce un elogiu, cu ocazia Zilei Educației, profesorului care mi-a rămas în suflet, care mi-a marcat existența, care mi-a influențat viitorul. Și sunt fericită să fac asta deoarece este pentru prima oară când îți scriu ție, MAMA mea, fostul meu profesor de matematică în satul natal, profesor mai bine de 45 de ani și pensionar de aproape 15 ani. Un fost profesor despre care nu ai să auzi decât de bine, care a păstorit toți copiii din sat, alt profesor de matematică nu era și care a fost aproape întreaga carieră didactică și directorul școlii din satul Sârbi, comuna Podu Turcului, județul Bacău. O fărâmă de om, 1,50 m, 40 de kg, mamă a cinci copii, ai fost și pot spune că mai ești încă, argint viu. Nu te văitai niciodată, te implicai în tot și în toate, găseai soluții de rezolvare pentru toate problemele!
Cum a fost pentru noi, cei cinci frați, să-ți fim elevi? A fost simplu, tu ai făcut să ne fie simplu: acasă erai MAMA, la școală PROFESOARA. Nu a trebuit să insiști prea mult să ne faci să înțelegem asta. Te respectam și te adoram deoarece asta făceau toți. Nu ai întârziat niciodată la ore, nu ai lungit ora fără motiv, nu ai lipsit niciodată! Erai de o corectitudine desăvârșită la evaluare. Mai ales cu noi, copiii tăi, să nu dai naștere unor discuții nepotrivite. Te respectau deopotrivă, elevi și cadre didactice. Cum să stai mai mult decât trebuie în cancelarie când directorul, cu ochii pe ceas, pleca la fix la ore? Și aveai cinci copii, o gospodărie maaare, animale, pământ în câmp….ca toți oamenii de la țară. Rămâneam uimită cât de liniștită îți țineai ora, cu câtă implicare, când știam că tocmai ai făcut noaptea albă, unul din frățiori era răcit, sau aveseseși zile întregi de muncă și te culcai atât de târziu, sau că tocmai veniseși de la o înmormântare….La școală, în clasă, erai mereu aceeași: serioasă, vioaie, implicată, severă. Un profesor exemplar!
Cât de mândră sunt când mai merg acum în sat și lumea încă mai are vorbe de laudă despre doamna profesoară PADINĂ GEORGETA? Nu am cuvinte să descriu aceste sentimente…Am îmbrăcat cariera de dascăl, nu mi-aș fi dorit niciodată să fac altceva…și cred că nici tu. Ai văzut în mine acea sclipire, ai simțit că-ți calc pe urme….Ce îmi doresc este să fiu ca tine, mama, să fiu cea care pune umărul la clădirea unui viitor mai bun pentru elevi, să nu cumva să fac să urască școala, cartea, vreun copil din cauza atitudinii mele! Și îmi mai doresc ca peste ani, cineva, de Ziua Educației, dintre toți profesorii pe care i-a avut, să scrie câteva rânduri frumoase și despe mine.
Cu respect și dragoste nemărginită, fiica ta,
Daniela Mihalcea