Cum durează de o vreme și-ntre timp s-a tot extins,
Alarmantă-n gravitate, prin nivelul ce-a atins
Pandemia,un balaur, din poveștile bunicii,
Îngrozește omenirea, împroșcând văpaia fricii…
Ucigașul invizibil,ce se-arată și dispare,
Făr-a ține cont de vârsta ce o are fiecare,
De avere ori de funcții, de talent ori de putere,
Azi sugrumă firul vieții, deși nimeni nu i-o cere.
Comentându-i existența, sunt păreri nenumărate,
Unele ce par banale, alte… mult argumentate.
Altele apreciază, că puterea diavolească,
A fost sigur slobozită de-o mână criminală…omenească.
Unii spun, că ar fi vorbade-o greșeală idioată,
Și că din laboratoare bestia a fost scăpată.
Bun, atunci o-ntrebare, adresată tuturor,
Bestia astfel scăpată, ce căta-n laborator?
Alții spun, însă, că totul e cu mult exagerat,
Și acest scenariu groaznic, dinadins e regizat,
De servicii, de armate și de oameni cu avere,
Care vor să-ngenuncheze lumea cu a lor putere.
Cum altfel să crezi că, totuși, vina nimeni nu o are,
Mai mult, toți parcă acceptă nemiloasa condamnare.
Când, în alte situații, pe motive nărăvașe,
S-au pornit războaie crunte și cu pierderi uriașe.
E ceva ce nu se leagă și ce nu poate convinge,
Cât o fi el de puternic, virusul cum ne învinge…?
Ba,că e, ba că nu este un vaccin descoperit,
Cert e că, tributul groaznic, de cei firavi…e plătit.
O altă suspiciune, ce răzbate este-aceea,
Că, în primul rând, vizată cică-ar fivârsta a treia,
Care cade secerată, de acest cosmar nefast,
Ea, cândva catalogată, pentru lume…un balast.
Comentarii sunt destule, însă dezamăgitor,
Este că se tolerează acest gest dezgustător,
Când, sunt căi nenumărate, lucruri mari ce se pot face,
Care lumea s-o transforme într-un Univers de Pace.
Sunt atâtea boli cumplite, ce crează suferință,
Și-n aceste stări de lucruri, cum de este cu putință,
Ca în loc să găsim leacuri și măsuri de sănătate,
Să girăm scenarii crude, cu dispreț și răutate.
Unde-i dragostea, iubirea de aproape, la ceas greu,
Înțelegerea, iertarea, ce ne-a dat-o Dumnezeu?
De ce răul și minciuna, ne-a cuprins pe toți de-odată,
Și imensa rătăcire nu mai poate fi-ndreptată,
De ce nu e nimeni care să ne-arate cât greșim,
Că e timpul deșteptării,din coșmar să ne trezim,
C-avem datoria sacră să lăsăm urmașilor,
O planetă sănătoasă și speranță tuturor?!
Nicolaie Ionescu