Puțin mai e din anul 2020 (două mii douăzeci),
Un an umbrit de boală și sentimente reci,
Cu-o lume obosită, de tensiuni și teamă,
În rol de condamnată, în mondiala dramă.
Cei care fac bilanțul iau în considerare,
Că lumea ce trăiește pe Glob este prea mare
Și caută metode, cum asta de pe urmă,
Să micșoreze drastic și crud, a lumii turmă…
Ce an o să urmeze, ce vremuri…, nu contează,
Cât timp marii planetei, cum vor, manipulează,
Dar, ce e deplorabil, trăind așa ceva,
Nu-i nimeni să oprească-ntr-un fel tâmpenia…
Cum altfel se explică, teribila năpastă,
Cât n-o contestă nimeni, decât că-i lumea proastă!
Cei care dirijează, acest asasinat,
E musai să plătească, cu vârf și îndesat!
De ce există ONU și-atâtea instituții,
Ce contabilizează, mari pierderi și pierduții…?
Când mariile imperii își vor forța impusă,
Indiferent de-i NATO sau AXA Chino-Rusă.
Nu mai e loc niciunde de Domni inteligenți,
Ci, numai de servicii…și-o mare de agenți,
Vorbim de Libertate și de Democrație,
Când Terra-ncet devine o mare pușcărie…?
Cum nimeni nu-și dă seama că nu-i decât o farsă,
Dar nu-i târziu ș-acuma, să facem cale-ntoarsă,
Desființând agenții și marea propagandă,
Să apărăm ființa, nu moartea la comandă.
Dacă omul e unic, la chip și la gândire,
La fel să fie unic, la suflet și-mplinire,
Cât timp există omul, întreaga omenire,
Pământul să devină, o mare de iubire!
Nicolaie Ionescu-Bacău, 27.12.2020