Am auzit absolut întâmplător că de la 1 ianuarie se întâmplă ceva cu contractele de energie electrică. În sensul că ar fi trebuit până la începutul anului să ne alegem furnizorii ca sa plătim mai puțin sau să nu plătim prețurile majorate.
Am mai auzit că există o instituție a statului numita ANRE care trebuia să ne anunțe acest lucru dar nu a făcut-o.
Asta e ușor de înțeles, suntem în România, țară în care se freacă menta în mare stil.
Ce înțeleg eu mai puțin este de ce trebuie să crească tarifele la curentul electric de la 1 ianuraie 2021? Ce s-a schimbat fața de 31 decembrie 2020? S-a scumpit apa care curge la hidrocentrale? S-a scumpit cărbunele, energia solară, s-au scumpit vânturile care învârt eolienele?
Cum se face că prețurile de acum, din România, sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană?
Aha, au liberalizat piată ca să se “negocieze prețul”. Cine să-l negocieze, marea companie transnațională cu mine, consumator casnic? Asta nu e negociere. Marea companie poate să pună fix ce prețuri vrea, eu nu pot sa mă bat cu ea. De aceea, consumatorii casnici erau protejați de stat. Spre marea bucurie a unora, această protecție s-a dus.
O să plătim curent de o să ni se facă rău!