Spunea Fefeleaga, poveste reală, scrisă de Ion Agârbiceanu, publicată în anul 1908. Le-om duce pe toate cum om putea! Trebuie să cărăm prostia, nevoile. Coşărcile umplute cu pietre care conţineau aur erau încărcate pe spinarea lui Batori. Grija ei era să nu cadă pe o parte samarul. Altfel cum să fie hrănit şi el, dragul de măgar, care-i asigura traiul de zi cu zi. Citiţi nuvela! Că se ştie: ce e de haram, de haram se duce, la ăia care se dau bogaţi şi nu dorm noaptea de grijă! Nu ia nimeni nimic cu el în plaiurile veşnice ale vânătorii, rai, iad sau alte zone cu plaje însorite. Nici miere şi lapte, nirvana ca motivaţie pentru cei îndoctrinaţi să facă rău, cu promisiunea că în viaţa „veşnică se vor bucura de plăcerile a nu mai ştiu câte fecioare. Tot tu eşti amăgit, biet Bator? Să mergi înainte, momit de un snop de verdeaţă, pendulat în faţa ochilor, ţinut de cel care te călăreşte. Anul trecut a fost atârnat, pentru toţi, de prăjina promisiunilor electorale. Ochelarii de cal ni i-am pus singuri, când am fornăit pe nări şi ne-am trezit cu zăbală, după ce nu s-a mai mers la vot. Bazaţi că altcineva ne rezolvă problemele şi stăm la căldurică. Acum speranţa de viaţă, ca simpli muritori, cu vaccine, taxe, preţuri mărite, salarii şi pensii congelate, este la fel. Dar cu mai puţină vlagă. Totul se simplifică. Rezistă cine poate! Să nu ne facem singuri rău este important! La scara timpului oricum suntem atomi. Mai există o întrebare? De ce Bator, cel care munceşte, ajunge să fie vândut la târg? Cumpăr zilnic ziarul, şi mă bucur că mai există presa tipărită. Vă urez să o ţineţi tot aşa, un optimist, care crede că fără jurnalişti, a patra putere în stat cum se spune, nu ar exista democraţie. Aşa se mai scot adevăruri la iveală, despre cei ajunşi la putere şi corupţi!
Ing. Virgiliu Ambru