Comedie sau nu, lucrurile iau tot felul de turnuri în viața noastră. După ce ne-a terfelit coronavirusul ăsta cum a vrut și a reușit să ne acapareze toată atenția, de câteva zile parcă nimic nu mai contează. Un prinț de nu mai știu pe unde a venit în România și a împușcat un urs. Oamenii spun că nu orice urs, ci pe Arthur, un urs care ar fi un simbol al României. Că a dat prințul 7000 de euro ca să vâneze la noi, asta chiar nu mai contează. Numai că, tot ce se întâmplă în țara asta te pune pe gânduri. Are „Statul” grijă de țară, așa cum ar fi normal? Dacă îi întrebi pe ai noștri sigur vor spune că nu. Numai că această lipsă de grijă, față de comunitate, se vede la toate nivelurile. De la cel mai mic primar și administrația sa până la dom președinte. Dacă tot există posibilitatea asta, ca unii să vină în țară și contracost să vâneze și să extirpeze anumite specii, eu zic să-i chemăm și la noi, în Bacău, să ucidă niscaiva ploșnițe, că tare s-au mai înmulțit. Să vină prințul la noi, că îl primim cu brațele deschise și poate ne rezolvă și problema ciorilor din Parcul Cancicov. Știu… sigur nu se poate. Păsări protejate, lege, alea, alea. Dar la urs se poate? Se poate! Atunci, măcar două ploșnițe, ceva?
Neluțu Zaharia