Într-un sat…,de lângă… altul,se iscă o ceartă mare,
Între doi vecini cu fală, și forțoși,dar și cu stare.
Unul dintre ei,Primarul,celălalt, Viceprimar,
Arătând unul spre altul,cum că n-ar fi gospodar.
Am uitat o precizare,cum că domnii respectivi,
Din…,partide diferite,ambii foarte guralivi,
De mult timp, schimbau puterea între ei,sau cum s-ar zice,
Unul dintre ei-Primarul,respectiv celălalt,Vice…
S-au dat chiar în judecată,pe motiv că-n cearta mare,
Si-adresară-acuze grave și expresii…jignitoare,
Cea mai cea,fiind aceea,dar știută mai de toți,
(C-ambii erau deopotrivă,smecheri,îngâmfați și…hoți!)
Și-uite-așa trecură anii și…,mandat după mandat,
Până când ,gând rău le puse ambilor,întregul sat…
Și,la ultimile-alegeri,care s-au desfășurat,
S-a dus naibii șmecheria cu predarea de mandat.
Unde pui,pe-ambele funcții ,din serioasele motive,
Au pus mâna două doamne, și-ele foarte…guralive.
……………………………………………………..
Așa au pierdut mandatul,lacomii după putere,
Care-au renunțat la ceartă și-au dat mâna la…o bere!
De ani buni,vecini și-acuma și ambii pensionari,
Foștii opozanți,sunt bine ,mulțumiți ,cu pensii mari,
Fiecare-i gospodarul,în a sa gospodăriei,
Și doar să-și platească taxe,se mai duc la…Primărie.
…………………………………………………
Dar ,în satul cu pricina,cearta nu s-a terminat,
Cum și cele două doamne,pentru scaune se bat…
De-a rămas uimit tot satul,cum lupta pentru ciolan,
Poate transforma pe-oricine…,din țăran în bădăran.
Și mai este-o chestiune,ce enorm,mă deranjează:
De ce nu gândește obștea ,în momentul cînd votează?!
Că de-a lungul vremii duse,în popor era o vorbă:
“Și-n iaurt suflă,acela, ce se frige mâncând ciorbă…!”
Nicolaie Ionescu
Bacau,04.03.2022