La Insulă a apărut un panou de informare, ultima operă de înaltă gândire strategică și implicare în viața socială a urbei noastre de către administrația publică locală! Un anunț general, fără mențiuni cu privire la autoritatea emitentă, nr. act, dată, termene aplicare, sancțiuni, etc. Un anunț de mică publicitate, așa cum fac adesea unii concetățeni ai noștri când doresc să vândă ceva, pe biletele afișate pe stâlpi, ziduri, toalete etc. Diferența este că autoritatea publică face acest lucru pe un banner modern, plătit desigur din banii contribuabililor, mult mai scump și reprezentativ pentru fețele subțiri ale „reprezentanților” noștri.
În anul 2019, când a fost redeschisă publicului Insula de agrement cu participarea fostului premier Victor Ponta și a fostului primar Cosmin Necula, în incinta acesteia a fost înființată o pistă de biciclete, marcată și semnalizată corespunzător. Pentru mine acest lucru a fost salutar și benefic, având în vedere că pe lângă efectul recreativ, mersul pe bicicletă are și rol recuperator pentru afecțiunile cardio-vasculare pe care le am, la vârsta de 66 de ani.
Nu vreau să discut oportunitatea sau necesitatea unei astfel de măsuri, în schimb am întrebări:
1.- Dacă s-a greșit atunci la înființarea pistei de biciclete, acum ce punem în loc? În fiecare campanie electorală se promit proiecte fantasmagorice cu piste de biciclete pe zeci de kilometri, supendate… etc.
2 – În condițiile unei tendințe și necesități reale, generale și globale de stimulare a mișcării non-poluante și non-agresive pentru mediul în care cu toții trăim, ce face Administrația locală, în afara de afișare bannere de interdicție!?
Adresez acest mesaj prin intermediul D-voastră ca organ de presă și nu direct Autorității locale, întrucât pentru mine, la vârsta și experiența acumulate de-a lungul anilor trăiți în acest oraș, în succesiunea tuturor echipelor de la conducerea Primăriei Bacău, a fost dovedit faptul că este loc doar de „SPERANȚĂ” în mai RAU.
Victor N.