Îi înțeleg că sunt oameni amărâți, oameni ai stăzii rămași fără locuințe, fără familii. Trăiesc și ei de pe o zi pe alta căutând prin gunoaie. Nu sunt violenți. Noaptea dorm înveliți în pături sub scările din beton de la stadionul părăsit. Sâmbătă seara au dat foc la niște cauciucuri. Ne-am speriat de fumul gros și mirosul grețos care venea de acolo. Poate se poate face și pentru ei ceva. Ceva ca un fel de azil unde să poată lua o masă caldă și dormi noaptea. Sunt și ei oameni. Elena Ciuchi