Agasată în trafic!

Am pățit-o și eu în urmă cu o săptămână. Au apărut iarăși, la intersecția semaforizată de la TIC-TAC, supravegheată video, spălătorii de parbrize. Minori care sfidează orice regulă, știind că nu pot fi pedepsiți, dar controlați de la distanță de un matur, gata să intervină și să te agreseze. Nici nu ai apucat să oprești la semafor, că îți împroașcă parbrizul cu un jet de clăbuci din apă și resturi de săpun și îți taie vizibilitatea, împrăștiindu-l cu rigleta. Eu nu m-am prins. Mulți conducători auto le oferă o sumă de bani, numai să nu le murdărească parbrizul. O formă josnică de cerșit și intimidare, mai ales când văd femei la volan. Ieșeam de la Policlinică și am auzit o bușitură. Aceeași poveste.

O doamnă aflată la volan, agasată de un astfel de delicvent, că nu pot să-i spun altfel, a intrat ușor în spatele mașinii din față, oprită la trecerea de pietoni. Am făcut o fotografie. Dacă o măriți, se vede individul din dreptul portierei, care s-a „evaporat” după aceea. Fiind pagube minore, ca să nu blocheze circulația, ambii conducători auto, aveau sigur asigurare, au pornit cu luminile de avarii, spre o zonă unde să poată fi completată acea poliță amiabilă, în caz de accident. Spre stupefacția mea, când să traversez, un individ parcă abia ieșit din cavernă, probabil supraveghetorul celor doi minori, urla: „Uite ce șoferi proști avem la România. Ne calcă pe trecerea de pietoni.” Nu am îndrăznit să mai fac o fotografie. Domnilor polițiști care supravegheați traficul, știu că nu sunteți bine plătiți. Ați făcut grevă. Totuși, deontologia dumneavoastră profesională vă permite să tolerați așa ceva și să nu luați măsuri?

Andreea T.