Alo! Alo! Aici e țeava!

Nu mai bate vecine! Fumul nu iese de la mine. Vezi la vecinul! Nu e un dialog imaginar. Țeava e un fel de radio-șanț mutat la bloc, cu eficiență maximă dacă pică semnalul la telefon. Nu mai spune nimeni că dacă a căzut averea pe tine, averea însemnând în ghilimele de rigoare cam ce ai modificat tu prin apartament, că nu ai nevoie de un fluier. Este o investiție imensă! Iar în ghilime. Dacă ești în viață și mai poți, fluieri! SOS! Betonul nu produce rezonanță! Nu merge regula cu trei liniuțe, trei puncte, iar liniuțe că nu eșiti pe munte. Suflă când auzi un zgomot în preajma ta. De reținut că chestia asta simplă a salvat multe vieți. Vecina mea de sus e văduvă, singură de mai mulți ani, cu drag de curățenie și intră ușor în panică. Mă trec și pe mine cele mai negre prevziuni când scot capul pe geam și mă uit. Ce se mai întâmplă? Sunt bulversat de atâtea știri care umblă cu gâdiliciul la sentiment. Of ce viață furtunoasă. Parcă îl văd și acum pe Birlic. Pe naiba! Stânga, drapta, nimic. E senin! Mă încurajez că nu l-o fi apucat pe „ăla” cu cizma pe samavoar damblaua chiar așa? Ne dă cu de alea invizibile? Așa vrea să intre în istorie? Abia a trecut praful ridicat din Sahara, și cel din Bărăgan, de a vopsit casele, mașinile, rufele întinse la uscat mai ales în zona de vest a țării. Curioasă culoarea. Am văzut la televizor! Bate între cărămida arsă pe jumătate și un fruct apreciat, cam cu chimicale în el să țină, da’ care nu se cultivă la noi. Asta da campanie politică publicitară, pe gratis. Păi ce ieșea de la Copșa Mică, ăla parfum de negru de fum! Asta apropo de culoare pentru că nu mai știu cu cât se mai vinde acum, la negru, o mască de gaze. Nu e greu de aflat. De parcă ar ajuta la ceva. Banul să iasă. Mult mai bună este afacerea asta gândită de gâdilit tiroida. Nu-i de joacă! Am fost deja anunțați că, în termen scurt, o să avem la dispoziție 30 de milioane de doze. Gata de distribuit în câteva zile. Normal, cu indicația de a fi folosite doar la nevoie, când vom fi anunțați ca și în caz de cutremur, că trebuie să acționăm pe proprie răspundere. Cu maximă celeritate. Eu înțeleg că roboții ăia care le fac merg non-stop și nu fac grevă. Ultima știre e că avem capacitatea de a exporta dacă tot suntem așa de harnici. Chestia e că doza nu își produce efectul decât dacă este adminstrată, în primele ore de la contaminarea radioactivă. Clar, rezultată în urma unui „accident” nuclear. Populația să stea liniștită. Dozele vor fi distribuite în mod echitabil, în fiecare județ. Guvernul și-a făcut treaba, s-a spălat pe mâini ca un Pilat înțelept. Sarcina de a tăia acum Nodul Gordian revenind Direcțiilor de sănătate din fiecare județ. Despre norme de aplicare, proceduri, nu vorbește nimeni. Chiar există logistica, hai să spunem… ca într-un termen de două săptămâni, un oraș cu o populație medie de 200 000 de locuitori să intre în posesia acestui panaceu? Să nu uităm că are și contraindicații! Nu e bun de tras pe nas! Abia ne chinuim cu recensământul. Sunt curios cum se vor distribui, și cum trebuie să procedez și eu ca să intru în posesia lui, înainte de milisecunda când chestia ai face BUUUM! Nici nu mai am timp să-mi avertizez vecina, să aflu dacă a luat pastila. Ce să mai spun de vecinul de la parter care vede numai conspirații, nu crede că au ajuns oamenii pe lună și nu există niciun Petrov. E bun un fluier la casa omului? Mă numesc Toma dar nu sunt Toma Necredinciosul. Mai am speranțe. Dar apropo! Am aflat că chestia legată de funcționarea tiroidei se distribuie gratis. Am niște niște prieteni în Bulgaria, unde am înmatriculat una din mașini… Scuze! Nu trebuia să spun asta!