În urmă cu treizeci și doi de ani am ieșit în stradă strigând Libertate! Plătită cu sânge, am câștigat-o! Avem parte de ea, neținând cont atunci de vorba din bătrâni, că ce-ți dorești s-ar putea să se împlinească. Aleșii noștri care dau legi, unii neștiind că pâinea costă aproape la fel, dar nu mai are același gramaj, cu două vacanțe plătite pe an tot din banii noștri, se vede că nu văd în ce prag de sărăcie ne-au adus. Speranța de viață a crescut la ei, la noi doar pe hârtie. Altfel de ce ar fi apărut atâtea farmacii care să ne îndoape cu suplimente alimentare pentru care nu ai bani. După ce că puterea de cumpărare a scăzut, suntem avertizați că vor dispărea mii de locuri de muncă, și se vor lua măsuri de austeritate. Se gândesc să restricționeze pensia anticipată și să mărească vârsta de pensionare. Atunci de ce să mai plătim, dacă de nevoie trebuie să muncim până la moarte, plătindu-le lor pensii speciale? De alea nu se atinge niciun guvern. Pe atunci granițele erau închise. Acum copiii noștri stau la cozi imense să revină acasă. Nu au plecat de bine departe de țară. Dacă nu ar fi banii pe care ni-i trimit ar fi fost vai și amar de economia asta. Am ieșit în stradă cu speranțe. Romanii aveau pâine și circ, dar și o administrație bine pusă la punct. Românii au numai circ. Animalele nu mai sunt acceptate în arenă. Le-am luat noi locul, oamenii de rând. „Vive la Revolution” striga incoruptibilul Robespierre, care a ajuns și el la ghilotină. D. Leonte